Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Sătmărean fără permis, prins de polițiști la volanul unei mașini radiate

Ieri, 2 decembrie, polițiștii din cadrul secției Poliție Rurală Negrești Oaș, au oprit pentru control, în trafic pe DJ 197, între localitățile Vama și Negrești Oaș, un autoturism condus de un bărbat, de 27 de ani, din localitatea Racșa.

Procedând la verificarea acestuia, polițiștii au stabilit faptul că persoana de la volan nu posedă permis de conducere de nicio categorie, iar autoturismul condus de acesta era radiat din circulație din anul 2016.

În cauză s-a înregistrat dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat și încredințarea unui autoturism pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.