Ultima actualizare: azi, 12:48
Locale

Bărbat arestat în PTF Petea. Era căutat de autoritățile din Franța pentru furt

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat autorităților competente un cetăţean din judeţul Maramureş căutat de autoritățile din  Franţa, pentru săvârşirea unor infracțiuni de furt.

Miercuri, 20 ianuarie, în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră un cetăţean român, în vârstă de 34 de ani, domiciliat pe raza  judeţului Maramureş. La verificări, polițiștii au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din Franţa, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare. Autorităţile franceze l-au condamnat la patru ani de închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt.

Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.