Ultima actualizare: ieri, 22:25

Locale

FOTO. Doi bărbați din Afganistan, reținuți de polițiști în județul Satu Mare

Polițiștii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrătorii IPJ Satu Mare, au reţinut doi cetăţeni afgani care intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în Germania. Persoanele vor fi predate Biroului pentru Imigrări Satu Mare la finalul cercetărilor.

În data de 7 ianuarie, poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare, în cooperare cu lucrătorii IPJ Satu Mare, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de responsabilitate. Astfel, în localitatea Apa, au fost depistate două persoane de sex masculin, care nu vorbeau limba română și nu dețineau documente de călătorie valabile. Imediat, cei doi cetățeni străini au fost conduși la sediul instituției, iar din primele verificări s-a stabilit că ambii sunt din Afganistan, în vârstă de 15, respectiv 26 de ani. Cei doi au declarat că intenţionau să meargă în Germania.

Aceştia sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar la finalul cercetărilor, cei doi vor fi predaţi de către poliţiştii de frontieră lucrătorilor din cadrul Biroului pentru Imigrări Satu Mare.

Sursa: Poliția de Frontieră

Un comentariu

  1. Kabul Răspunde

    Eu cred ca s-au ratacit, ca nu arata foarte diferit tara noastra de a lor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.