Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Episcopul Florentin Crihălmeanu a decedat. Le-a lăsat sătmărenilor o amintire de neuitat!

Doliu în biserica greco-catolică din județul Satu Mare și România, după ce episcopul Florentin Crihălmeanu, de la Eparhia Cluj-Gherla, a murit marți din cauza Covid-19, la numai 61 de ani.

Episcopul a decedat în urma unei crize acute cardio-respiratorii, după ce fusese infectat cu COVID-19, a anunţat Biroul de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla. Înaltul prelat s-a stins la Mănăstirea Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului din Cluj-Napoca.

Potrivit purtătorului de cuvânt, preot Daniel Avram, în ciuda faptului că starea sănătăţii episcopului se îmbunătăţise după infectarea cu COVID-19 şi se apropia sfârşitul perioadei de carantinare, el s-a confruntat cu o criză acută cardio-respiratorie, în urma căreia medicii ambulanţieri au constatat decesul.

În anul 2018, la Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic (INTC), PS Florentin  Crihălmeanu le-a lăsat sătmărenilor o amintire deosebită pe care mulți și-o amintesc și astăzi cu zâmbetul pe buze. Episcopul de Cluj a venit la Biserica greco-catolică Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril din Satu Mare într-un mod deloc obişnuit pentru o faţă bisericească. Toţi se aşteptau să apară într-o maşină, dar episcopul, îmbrăcat în haine preoţeşti, a ajuns pe… motocicletă.

Un comentariu

  1. Vulpea bi-polara Răspunde

    Ce preot…sa se coboare sub nivelu unui mertzan poleit cu aur, cu lacrimi de copii saraci in loc de antigel etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.