PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Incendiu la Spitalul Matei Balș din Capitală. Patru persoane au murit carbonizate

Un incendiu a avut loc în această dimineață la un pavilion al Spitalului Matei Balș din Capitală, pacienții fiind evacuați. Conform ISU și Ministerului Sănătății, trei persoane au fost găsite carbonizate, iar o persoană a fost declarată decedată la scurt timp. Este a doua tragedie care se produce într-un spital din România în interval de câteva luni, după incendiul din noiembrie de la secția ATI a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț, unde au murit zece oameni.

Incendiul a izbucnit la parterul unui corp de clădire, într-un salon în care erau trei persoane. În zona respectivă se aflau în jur de 100 de persoane. Toți pacienții care au fost internați erau conectați la oxigen, sunt pacienți Covid, în stadiu mediu spre sever.

La fata locului au acționat ambulanțe, autospeciale, un spital mobil și unități de descarcerare.  Pompierii au constatat că la fața locului era un incendiu cu flacără deschisă la parter, care cuprinsese o suprafață de 100 – 120 metri pătrați. Patru saloane erau afectate, iar arderea era generalizată, cu posibilități de extindere, a spus comandantul intervenției.

S-a intervenit în interior și exterior cu 24 de echipaje, patru descarcerări și 10 microbuze pentru transport persoane. Medicul Bogdan Oprița a spus că au fost 38 echipaje de prim ajutor, șase de terapie mobilă, cinci de victime multiple. Au fost mobilizați 100 de medici și asistenți suplimentari pentru a interveni.

Sursa: Digi24

Exit mobile version