Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

SUCCES. Peste 1.500 de participanți la Congresul Medicilor Dentiști Satu Mare

O nouă ediţie a Congresului Medicilor Dentiști organizat de Colegiul Medicilor Dentiști din Satu Mare, condus de către Cosmin Rațiu, a avut în acest weekend.

Fiind în vigoare restricții din cauza pandemiei, totul s-a desfășurat online, astfel că au participat peste 1.500 de persoane din mai multe țări, care i-a ascultat prelegerile unor lectori de prestigiu din ţară şi străinătate.

Congresul a fost organizat de către președinte CMD Satu Mare, Dr. Cosmin Ratiu, Dr. Osz Titus, Dr. Datcu Oana, Dr. Datcu Dragos, Dr. Csik Maticu Balazs F. , Dr. Dan Puie, Dr. Dorin Chilintan, Dr Ladanyi Laszlo, Dr. Ruba Silviu, Dr. Hosu Mirel.

La prezentările on-line au participat medici dentiști din România, Ungaria, Elveția, Israel, Belgia.

Expunerile științifice s-au desfășurat pe durata a trei zile: vineri, sâmbătă și duminică.

Printre cei mai importanți expozanți pot fi amintiți Prof Nitzan Bichacho, din Israel, prof dr. Habil Peter și dr. Balint Molnar, din Ungaria, dar și prof dr Mihai Augustin, din București, Prof Marius Lereter, Prof Cismin Sinescu, Dr Bogdan Baldea , din Timișoara, conferențiar dr Smaranda Buduru și dr Rareș Buduru din Cluj Napoca.

Congresul a fost internațional, și a fost creditat cu 24 ore de Educatie Medicală Continuă.

7 comentarii

  1. Pistike Răspunde

    Covid 19 să vă binecuvinteze fratilor.

  2. maria Răspunde

    Felicitari! Mult succes in continuare!!!

  3. ... Răspunde

    Care l-a lucrat pe avocatul decedat?

  4. unu Răspunde

    are un medica stomatolog Ratiu, sa ii traiasca un macelar pe nume Costea ( LA sf ANTON) era sa fac stop cardio respirator LA O EXTRACTIE , nu a stiut ce sa faca , rusine sa va fie, trebuia sa va dau in judecata.

  5. Ion Roman Răspunde

    In pandenie sa se intalnească 1500 de oameni asta da

    • H&R Răspunde

      “Fiind în vigoare restricții din cauza pandemiei, totul s-a desfășurat online”

    • Dr Haus Răspunde

      Sa nu mai zic ca este o meserie periculoasa in pandemie , specialistii au aratat ca atunci cand se sufla in gura ,de acolo iese o cantitate mare de particule care pot fi incarcate cu virus si plutesc in aer si ajung unde nu trebuie,,,,,,,
      Fapt BUN ca a fost ONLINE , ca la sfarsit se termina cu mancare si beute , si asistente “curtate “…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.