Ieri, 1 februarie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au desfășurat o acțiune în zona de responsabilitate, pe linia combaterii contrabandei cu țigări.
Astfel, în jurul orei 18.30, polițiștii au oprit pentru control, pe raza municipiului Satu Mare, un autoturism înmatriculat în România. Mașina era condusă de către un cetățean român, în vârstă de 42 de ani, domiciliat pe raza județului Satu Mare. La controlul sumar al mijlocului de transport, s-a constatat că în portbagaj se aflau două colete, marfă pentru care sătmăreanul nu avea documente de proveniență. Drept urmare, s-a luat măsura conducerii șoferului și a autoturismului cu țigări la sediul STPF Satu Mare pentru continuarea cercetărilor.
În urma inventarierii coletelor, s-a constatat că acestea conțineau 1.500 pachete cu țigări provenite din magazine de tip duty free din Ucraina, în valoare de aproximativ 17.550 lei. Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de aproximativ 9.000 lei a fost indisponibilizat la sediul instituției până la finalul cercetărilor. Totodată, în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că sătmăreanul avea suspendat dreptul de a conduce până în data de 3.02.2021, fapt pentru care a fost solicitat un echipaj rutier din cadrul IPJ Satu Mare pentru a lua măsurile legale ce se impun.
Drept urmare, conducătorul auto este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, iar în continuare se efectuează verificări specifice sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
Sursa: Poliția de Frontieră