Ultima actualizare: ieri, 19:37

Locale

Opt ani de închisoare pentru negreșteanul care a omorât 3 persoane pe podul de la Ovidiu

Negreșteanul care a omorât trei persoane, două femei și un copil, pe podul de la Ovidiu a luat pedeapsa maximă pentru ucidere din culpă. Judecătoria Constanța a respins vineri, 12 februarie 2021, cererea de rejudecare a dosarului în care s-a dat una dintre cele mai mari pedepse din Constanţa într-un dosar privind infracțiunea de uciderea din culpă – opt ani de închisoare, titrează Ziua de Constanța.

Cel condamnat este Ionuț M. în vârstă de 34 de ani, din Negreşti-Oaş, judeţul Satu Mare! Acesta a fost găsit vinovat de producerea accidentului rutier înregistrat în seara zilei de 21 noiembrie 2018, pe DN 2A, pe podul rutier de la Ovidiu care traversează Canalul Ovidiu – Poarta Albă. Atunci, trei persoane au murit (două femei şi un copil), iar o alta a fost grav rănită. Sătmăreanul ar fi emanat halenă alcoolică. Mai mult decât atât, el ar fi încercat să fugă de la locul accidentului, dar a fost prins de un militar, aflat în timpul liber, şi de un poliţist.

„Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul M.I. , în prezent încarcerat la Penitenciarul Arad, cu privire la sentinţa penală nr. 829/18.06.2019, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 33850/212/2018 definitivă prin Decizia Penală nr. 1105/P/05.12.2019 a Curţii de Apel Constanţa. Obligă revizuientul la plata către stat a sumei de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Ia act că persoana condamnată a fost asistată de apărător ales“.

Filmul accidentului

Potrivit Poliţiei Judeţului Constanţa, un autoturism marca Mercedes se deplasa dinspre Mihail Kogălniceanu către Constanţa, iar pe podul rutier din zona localităţii Ovidiu a pătruns pe contrasens, unde a acroşat, cu partea stânga-faţă, un autoturism Hyundai care se deplasa regulamentar din sens invers. În urma impactului, autoturismul marca Mercedes s-a răsturnat, iar evenimentul rutier s-a soldat cu decesul conducătoarei auto, al unei fetiţe de trei ani, copilul acesteia, şi al mamei conducătoarei auto, precum şi cu rănirea unei alte femei, toate din autoturismul care circula regulamentar. Mama şi minora sunt din Constanţa, iar bunica din localitatea Nicolae Bălcescu şi toate se aflau în autoturismul Hyundai.

 

 

11 comentarii

  1. Mido Răspunde

    Să crape, oșan împuțit! Numai necazuri cu analfabeții ăștia plini de beșini!

  2. zi lege romania si trage apa Răspunde

    cam putin ptr 3 vieti, mai ales ca cu buna stiinta a urcat beat la volan si a incercat si sa fuga de la locul accidentului, daca era nevasta mea si copilul meu in masina il vroiam pe viata dupa gratii

  3. mae Răspunde

    daca asta este lege ……tara lui iohanis,liviu dragnea,pnl,pulele,psd muiele,,,usr caprele,udemere ciorile,vai si amar benevol ar trebuie sa ste vreo 20 ani osanucu meu ,,,,,,,,,,jale jale mare,,,,,,,,,,

    • ... Răspunde

      Ce te tot lamentezi? Nu ai ce-i face! Asta e legea. Măcar i-au dat maximul. Ce să faci dacă nu a furat două găini sau un sac de porumb sau de barabule să aibă ce mânca? Âia-s adevărații cremenali! Ăsta doar a omorât trei oameni !?

  4. Ășâțî Răspunde

    Ar fi binevenite articole de acest gen, despre vinovații accidentelor mortale, care s-au petrecut în ultima vreme, și nu numai. Ce se mai întâmplă cu ei? Ce pedeapsă au primit, dacă au primit vreuna? Atunci, când se întâmplă nenorocirea, apar câteva articole pe moment, dar în câteva zile acestea sunt date uitării.

    Și nu sunt puține! Numai câteva exemple, ce-mi vin acum în minte:
    1. Piața Eroilor Revoluției: florăreasa omorâtă în magazin;
    2. Strada Botizului: femeia călcată pe trecerea de pietoni;
    3. Ciuperceni: muncitor ars de viu, după ce mașina condusă de el a fost aruncată în fața salvării, în care a mai murit și un asistent medical;
    4. Strada Păuleștiului: Karina călcată pe trecerea de pietoni;
    5. Poarta Sălajului: tânăr decedat în urma unei coliziuni cu un camion condus de un șofer mort de beat, fugit de la fața locului și prins în Zalău. Tânărul n-a mai apucat să-și vadă copiii, soția fiind însărcinată cu gemeni în luna a 6-a;
    6. Strada Sighișoara (cu mulți ani în urmă): un tânăr teribilist a zburat cu mașina pe trotuar, unde a omorât o fetiță, care se întorcea acasă de la școală.

    Ar trebui câteva articole de anchetă. Recunosc, că asta ar impune multă muncă, dar asta aș numi eu jurnalism adevărat.

    Cu respect,

    • Mae Răspunde

      Să nu mai vorbim de ala din carei care a fost cilindtrat (firma tarr ) cît a plătit? bă sîntem de tot rahatul !!!!!
      Legi tot înmpreună !!!! ITM Domnu SAS cît va pus in pli Dn tarr (ungurul )

  5. . Răspunde

    Mido sa crape toti acei ce încalca legea si mai ales invidiosii

    • Hatz Răspunde

      Bosketul ala de Midolar, crapa invidia pe el.
      Saracie de infect…sta vai de **** lui intr.o garsionera anl.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.