Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Satu Mare: Opt profesori și un elev, testați pozitiv la coronavirus

Inspectorul școlar general Anișoara Boitor a descris modul în care s-au desfășurat cursurile în prima săptămână de la debutul celui de-al doilea semestru, astfel, 119 unități școlare desfășoară activități cu toți elevii la clasă, 143 sunt în scenariul galben, iar 7 sunt în scenariul roșu, când în clase se găsesc doar preșcolari și elevi din ciclul primar.

În ceea ce privește infectările cu noul coronavirus, opt cadre didactice de la tot atâtea unități de învățământ din județ și un elev au fost confirmați pozitiv în prima săptămână de școală. În urma anchetelor epidemiologice, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au stabilit că atât elevul, cât și cadrele didactice s-au infectat cu noul coronavirus în perioada premergătoare începerii celui de-al doilea semestru școlar și nu în unitățile școlare. Împreună cu Ministerul Educației și Cercetării, se caută soluții pentru prioritizarea la vaccinare a cadrelor didactice.

Astăzi s-a deschis primul centru comunitar de vaccinare în municipiul Satu Mare, în sala de sport a Școlii Gimnaziale ”Avram Iancu” situată pe Bulevardul Muncii nr. 19. Centrul dispune de patru cabinete de vaccinare, iar în acest moment imunizarea se face cu vaccinul AstraZeneca, adresabilitatea fiind persoanele cu vârsta între 18 și 55 de ani. Programarea se realizează pe platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro.

 

4 comentarii

  1. curios Răspunde

    Adică profesorii infectează elevii? Cam aşa rezultă.

  2. Adi Răspunde

    D-na inspector general ar trebui să își mai lase fotoliul confortabil din birou și să se deplaseze pe la școli….în special la orele 12 sa vadă aglomerația de la porți, lipsa de organizare și interes a conducerilor școlilor. Sunt sute de părinți , care se înghesuie, copiii nu au loc sa iasa etc.

  3. Cetateanul Răspunde

    Testele PCR detecteaza fragmente … nu pot sa stabileasca daca omul este bolnav, convalescent, etc …
    Daca nu se moare in draci fata de anii trecuti acum bagam testele … orice doar sa falimentam clasa de mijloc si sa bagam in saracie o buna parte din populatie . Practic reducem populatia … dar si calitatea vietii …

  4. Gyuri Răspunde

    9 coviduți infectați cu 8 profesori si un elev?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.