Ultima actualizare: azi, 11:56

Locale

VIDEO. Bunuri de peste 3 milioane lei confiscate în Satu Mare, în 2020. Țigări, mașini și pietre semiprețioase

Bunuri de milioane de lei au fost confiscate în județul Satu Mare, în 2020, potrivit bilanțului realizat de polițiștii de frontieră. Datele Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighet, arată că polițiștii de frontieră din Satu Mare au confiscat bunuri în valoare totală de 3.100.000 lei.

Țigările de contrabandă rămân pe primul loc, dar polițiștii de frontieră din nordul țării au confiscat și multe autovehicule, dar și pietre semiprețioase.

Valoarea totală a bunurilor confiscate în cursul anului 2020 a fost de peste 54.300.000 lei – aproximativ 11.313.000 euro.

Situaţia detaliată pe judeţe a bunurilor confiscate se prezintă astfel:

  • Satu Mare – 3.100.000 lei;
  • Maramureș – 11.700.000 lei;
  • Suceava – 39.500.000 lei.

Situaţia bunurilor confiscate sau indisponibilizate de către poliţiştii de frontieră în cadrul misiunilor de supraveghere şi control a frontierei de stat, se prezintă astfel:

  • 2.730.000 pachete ţigarete (5.463 baxuri)
  • 137  autovehicule (din contrabandă şi din traficul cu autoturisme furate)
  • 250  kg chihlimbar
  • 453 bucăți articole electronice, electrice și IT
  • 13.525 produse cosmetice
  • 2.312 bucăţi articole vestimentare

,,Contrabanda cu produse accizabile, îndeosebi tutun şi ţigări de provenienţă ucraineană, reprezintă principala forma de manifestare a infracţionalităţii transfrontaliere la graniţa cu Ucraina, rezultatele obţinute reflectând eforturile depuse de poliţiştii de frontieră pentru desfăşurarea în bune condiţii a misiunilor specifice, atât pe linia supravegherii şi controlului trecerii frontierei de stat, cât şi pe linia combaterii criminalităţii transfrontaliere”, este concluzia polițiștilor de frontieră.

4 comentarii

  1. H&R Răspunde

    Ce au declarat vameșii. Și ce nu?

  2. Ășâțî Răspunde

    Știe cineva, ce se întâmplă cu bunurile confiscate? Teoretic finanțele au un magazin, unde ar trebui să fie vândute aceste bunuri. Acest magazin are un orar de vreo 2 ore pe săptămână (!), și nici acest program nu este respectat.
    Dacă a găsit cineva vreodată deschis acest magazin, îl rog, să scrie aici ceva!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.