Ultima actualizare: ieri, 22:15

Locale

VIDEOREPORTAJ. Călugărul Pasztory – sfânt sau şarlatan?! Cea mai controversată poveste din judeţul Satu Mare

Călugărul Pasztory Arkad, care a construit un falanster impozant în localitatea Boineşti şi a convins oameni să îşi doneze averile bisericii iar  apoi să trăiască în sărăcie, este de departe cel mai controversat personaj care a trăit în judeţul Satu Mare. Muzeograful Ciprian Honca, originar din această localitate, a mers cât s-a putut de adânc pe urmele celebrului călugăr, aducând la lumină o serie de informaţii preţioase, majoritatea “uitate” prin arhive.

Legătura lui Ciprian Honca cu povestea călugărului s-a sudat încă din copilăria lui. Ciprian a locuit o vreme într-o parte a falansterului, alături de bunicul său, care a refuzat să îl părăsească chiar dacă familia lui s-a mutat la casă. Astfel, Ciprian a ajuns să locuiască în falanster, iar după ani şi ani să adune tot mai multe informaţii pe care să le publice într-o carte şi să îşi scrie doctoratul pe acest subiect.

Despre călugărul bazilian Pasztory Arpad s-au ştiut puţine informaţii, toate transmise din vorbă în vorbă de către bătrânii satului, care nu mai sunt. Acum, graţie lui Ciprian Honca, toate informaţiile sunt adunate în mod oficial, din arhive, după cele mai stricte rigori ale unui cercetător.

Părerile sunt împărţite cu privire la Pastory Arkad. Unii spun că era un sfânt, deoarece avea un dar deosebit de a citi oamenii, de a-i ajuta în problemele lor, iar alţii spun că era un şarlatan, că ar fi apelat la tot felul de trucuri, fiind exclus din ordinul bazilian, reuşind că contruiască o adevărată “economie”, adică o moşie în adevăratul sens al cuvântului, care găzduia sute de persoane, care se autogospodărea, avea ateliere, chiar şi o fanfară. După mai bine de 100 de ani, fanfara a cântat din nou în toagul lui Pasztory.

Lansarea cărţii a avut loc duminică, 28 februarie, în curtea falansterului, în cadrul unui eveniment cu totul deosebit organizat de către angajaţii Muzeului Judeţean. Se poate spune cu siguranţă că o astfel de atmosferă nu a mai fost acolo din vremurile glorioase ale controversatului călugăr.

Vă invităm să aflaţi mai multe despre această poveste deosebită, din videoreportajul următor:

21 comentarii

  1. Observator Răspunde

    Interesant , cum trece…. neobservat acest aspect (oare din cauza numelui , a etniei , sau pur si simplu …) ; in schimb , daca existau doar suspiciuni despre așa ceva la un calugar ortodox , nu vreau sa ma gândesc ce de comentarii ar fi fost ! Inca odata , dam dovada ca suntem adeptii jumatatilor de masura atunci când judecam ceva sau pe cineva . Se numeste impartialitate , nu ?

  2. @observator Răspunde

    Sincer n-am inteles ce relevanta ai dori sa aiba scrierile tale,insa nu ortodocsii trebuie sa scoata in evidenta calitatile acestui personaj,care posibil sa fie asa cum zice cel care incearca sa-l redescopere,sfant sau sarlatan! Nu cred ca e vorba de nume sau etnie,desi eu stiu sigur ca pe aceste meleaguri ale Boinestiului au trait(si inca traiesc) etnici slovaci,adica colonisti,deci e posibil ca acest calugar sa nu fie maghiar ,poate e slovac maghiarizat pentru ca nu toti cei care au nume cu rezonanta maghiara sunt maghiari,iar asta o stiu toti svabii care vorbesc doar limba maghiara in localitatile din zona Careiului !Deci daca ar fi important pentru biserica catolica,imposibil ca biserica sa nu-l fi evidentiat pana acum.Dar e posibil s-o faca de acum incolo.

  3. Valahu Răspunde

    @Observator ai grait adevarul care pe unii(h) deranjeaza !

    • Observator Răspunde

      Păi , ……observ si din comentarii , ca acest personaj a fost orice ( mă refer la etnie) , numai ungur nu ! Deci , se confirmă ….. zicerile mele , cu cât se încearca mai mult disculparea celui în cauza ! ( De fapt – ce încearca unii sa convingă – ba au fost ungurii aici înaintea romanilor , ba n-au fost , ba s-au maghiarizat unii de dragul limbii maghiare , functie de conjunctura , o dăm la-ntors ! ) .

      • realitatea Răspunde

        Important e că acum ai motiv de comentarii. Pun pariu că până ieri-alaltăieri habar nu aveai de el sau de imobilul construit de ei. Să ai o zi bună!

        • Observator Răspunde

          Pun pariu că dacă trăiai în….. realitate mi-ai fi citit si alte postări ! In rest , n-am de ce să mă justific nimănui pentru opiniile personale ( mai ales cele legate de tot ce este istorie , limbă si cultură românească )! Si – asemeni altora – n-ai înțeles fondul problemei , ai căutat doar să provoci o discuție pe care s-o duci în altă direcție . Dar , să știi că am o zi bună , dată de la Dumnezeu , cu sau fără urările binevoitoare ale unora !

          • realitatea

            Discuția care se fi vrut în contradictoriu este provocată exclusiv de tine. Iar în ce privește cunoștiințele în istorie, mai ales în istorie locală, pot să afirm liniștit cu mâna pe inimă și fără să te cunosc că ești mic copil pe lângă mine. De unde știu? Păi am ceva școală din domeniu și nu puțină. Comentariul tău demonstrează doar emfaza ta. Repet, să ai o zi bună. Nu ai înțeles nimic dar asta e. Cinstit nici nu mă așteptam.

  4. nelu Răspunde

    poate nu stiti ca pe vremea austro-ungarilor toti oseni au fost maghiarizati de exemplu pe bunicu la chemat Sabau Dumitru si ei l-au facut in acte Szabo Demeter,asa ca putea fi roman maghiarizat in acte fara sa stie o boaba ungureste cum a fost bunicul meu

    • Ciuvica Răspunde

      Nălu, nu remaghiarizat a fost numele bunicului? Cuvântul Szabó pe maghiară înseamnă Croitor, Sabau pe română ce înseamnă?

    • Ășâțî Răspunde

      Iar acum mulți ca tine după acești bunici au obținut (forțat???) cetățenia maghiară, fără să știe o boabă ungurește. …Poate “bosomeg”.

    • @nelu Răspunde

      Asa este nelu,toti romanii erau cu nume maghiare…Bunicul meu s-a numit Flore Ioan,dar pe vremea ungurilor il chema Virag Ianos,pe vecinul bunicului il chema Grigore Vasile,insa ungurii i-au zis Gergelyi Laszlo ,pe alt vecin il chema Dumitre Mihai iar ungurii i-au zis Demeter Mihaly,am un prieten al carui bunic inca se numeste Roja Gabor,adica Trandafir Gavril pentru ca restul familiei au deja numele de Trandafir etc….Totusi romanii n-au fost nesimtiti sa le schimbe numele mostenite din mosi stramosi,insa au fost destui maghiari lingai,mai ales in comunism,care si-au schimbat numele fara sa le-o ceara cineva,ca sa prinda functii de partid sau in sistem ! Din Nagy Laszlo s-a facut…Mare Vasile !Si-a ajuns securist ! 😂🤣😁

      • nelu Răspunde

        Perfect adevarat!

      • Stjopan Răspunde

        Tare nesimtiti ungurii astia si prosti pe deasupra, sa nu stie cum se scrie trandafir in limba lor materna… Iar romanii sunt cei mai imaculati, impecabili si plini de bun-simt.

  5. Bandi Răspunde

    Pasztory a fost rutean

  6. Fafalel Răspunde

    Ce inseamna bazilian?

  7. Nimeni Răspunde

    Se poate sa fi fost si sfant si sarlatan. In mod sigur pentru ceea ce facea nu taia chitanta si nu asigura o garantie, in schimb se putea ca el sa fi fost venerat de cei din jur.

  8. Attila Răspunde

    Cine stie??!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.