Ultima actualizare: azi, 12:26

filtre politie satu mare
Locale

FOTO. Filtre în Satu Mare. Circulația pe străzi, interzisă după ora 22:00

Filtre în Satu Mare. Prelungirea stării de alertă a adus modificarea intervalului de limitare a deplasărilor doar din motive justificate, la orele 22:00-05:00. Poliția Satu Mare efectuează filtre pentru verificarea respectării acestei măsuri.

Redăm comunicatul transmis de către Poliția Român în această seară:

In contextul epidemiologic actual, recomandăm în continuare tuturor cetăţenilor să nu se expună la riscuri, să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, precum și să respecte interdicțiile cu privire la evenimentele private și cu privire la deplasarea/libera circulație.Prin adoptarea Hotărârii de Guvern cu nr. 293 din 10 martie 2021, a fost prelungită starea de alertă pe teritoriul României începând de astăzi, 14 martie, precum și reiterate măsurile care se aplică pe durata acesteia, cu scopul prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, intervalul în care se aplică restricția privind deplasarea/libera circulație doar sub justificarea celor patru motive enunțate legal, este aplicabil începând cu această noapte. (Anexa 3, art. 2, alin.2)

Reamintim motivele și condițiile în care este permisă deplasarea în intervalul restricționat:

Anexa 3 la H.G. nr. 293 din 10 martie 2021.

Art. 2, alin. (1), pct. 2: în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22:00—5:00, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

Art. 2, alin. (2): Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la alin. (1) pct. 2 lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
Art. 2, alin. (3): Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la alin. (1) pct. 2 lit. b)—d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Art. 2, alin. (4): Declarația pe propria răspundere, prevăzută la alin. (2) și (3), trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Pentru mai multe aspecte referitoare la restul prevederilor legale aplicabile în perioada stării de alertă, puteţi accesa link-ul: https://stirioficiale.ro/hotarari/hg-293-2021-privind-prelungirea-starii-de-alerta-pe-teritoriul-romaniei-incepand-cu-data-de-14-martie-2021 .

Vom fi în continuare la datorie, în toate zonele judeţului. În situația în care vor fi constatate abateri de la lege, acestea nu vor fi tolerate, ci vor fi sancționate conform legislatiei în vigoare, în funcție de fiecare faptă în parte.

FOTO: Filtre în Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.