Ultima actualizare: ieri, 22:11
Locale

Sătmărean întors din Franța acuză: ,,Un angajat DSP mi-a spus să tac sau voi sta 30 de zile în carantină’’

Un sătmărean ce trăiește în Franța și care s-a întors recent în România spune că a fost tratat în ultimul hal de către reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică (DSP). ,,S-a vorbit cu mine ca și cu ultimul om”, spune femeia.

Sătmăreanul a declarat că imediat după ce a intrat în țară, în vamă a fost așteptat de reprezentanți ai DSP care, spune acesta, au avut un comportament care nu le face cinste.

,,Ieri am ajuns din Franța în România. La vamă, un vameș care nu purta mască îmi vorbea de riscuri, mi-a spus sunt obligată să intru în carantină și m-a trimis la cei de la DSP. Acolo s-a vorbit cu mine ca și cu ultimul om. I-am spus unui băiat care îmi făcea foaia de carantină că nu pot să stau mai mult de 14 zile în carantină, iar acesta mi-a spus că dacă nu tac voi sta 30 de zile. Apoi, acest băiat i-a spus unei doamne de la DSP că persoane ca mine ar trebui închise câteva zile”, a declarat sătmăreanul.

9 comentarii

  1. Oșan Răspunde

    Asta e știre la voi?

  2. Coco Jambo Răspunde

    Ce imi plac mie stirile astea cu romanasii intorsi in tara, care odata intrati in tara cred ca sunt buricul pamantului si se leaga de toate si de toti in ideea ca in Romania totul e de rahat si ca in Franta, Italia, Anglia etc e altfel… fiti domnilor cu bun simt cand intrati, ca nu are nimeni treaba voastra. Insa daca esti si prost si mai si semnalizezi… nu te mira!

    • Bogu Răspunde

      Nu are treaba cu “buricul” situatia asta. Romanii in contact cu autoritatile statului sunt de foarte multe ori umiliti. Acest comportament trebuie sa dispara. Ambele parti, autoritate si cetatean, au reale probleme in comunicare. Din pacate, aceste situatii reflecta si nivelul la care se afla societatea noastra, asa zisele “balcanisme”. Aceasta mentalitate e de Croatia, Austria, Cehia catre est.

  3. Pop Ioan Răspunde

    Iar capsunarii (sparanghelistii se dau in spectacol. Stati acolo unde v-ati dus ca nu avem nevoie de covidul vostru.

  4. Ioana Răspunde

    CU vamesi se poate rezolva ori ce . Bani sa ai la tine .

    • H&R Răspunde

      Poate asa e , ca prima data trebuia sa arate ceva € si nu pasaportul. Intra in tara lejer, fluierand.

  5. Arnald Vakary Răspunde

    E real ce zici,sau crezi doar ca este ca acum 10 ani?..pe mine chiar ma intereseaza sa pot intra in tara lejer.

  6. Ioana Răspunde

    Horatiu de la vama te rezolva ……50 euro pe persoana ….

  7. R2D2 Răspunde

    Suparat sunt astia care vin acasa din strainatate, ca nu mai pot sa iasa la plimbare in hypermarketuri, cu masinile luxoase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.