Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Traficanți reținuți 30 de zile. Au bătut un sătmărean și l-au băgat cu forța într-o curte

La data de 05.03.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 2 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, efectuare, fără a deţine autorizaţie, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, lipsire de libertate în mod ilegal și lovire sau alte violențe.

În cauză s-a reținut faptul că, unul dintre inculpați a comercializat droguri de risc și mare risc către consumatori de pe raza județului Satu Mare.

La data de 04.03.2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Satu Mare au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a inculpaților, după ce aceștia, pe fondul unei tranzacții de droguri neachitate, au coborât cu forța un bărbat dintr-un autoturism, l-au transportat în fața unui imobil de pe raza județului Satu Mare unde i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii și l-au introdus cu forța în curtea respectivului imobil.

La aceeași dată, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Satu Mare au efectuat o percheziție domiciliară, în urma căreia au fost ridicate aproximativ 250 de grame de canabis, o pungă cu substanța pulverulentă, galbenă, 6 grindere și două cântare de precizie.

La data de 05.03.2021, Tribunalul Satu Mare a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, spun cei de la DIICOT.

Sursa: Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

 

2 comentarii

  1. Lelutica Răspunde

    De ce nu îi înpușcă , mai cheltuiesc bani pe mâncare cu scârbele alea împuțite ???
    Aș trage în ei până s-ar roșii țeava puștii !!!

    • CasiNo Răspunde

      Lelutica abia astept sa se legalizeze iarba. Sa vad ce o sa faci? Sper sa parasesti tzara 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.