Ultima actualizare: azi, 20:34
Locale

Șofer beat criță, prins după ce a fugit de polițiști. S-a ascuns în curtea unei case nelocuite

Un bărbat de 53 de ani a fost condamnat de Judecătoria Satu Mare după ce a fost prins conducând băut pe DJ 193, în localitatea Borlești. Șoferul avea o alcoolemie de aproape 3 la mie, iar înainte să fie testat ar fi încercat să fugă de polițiști și să se ascundă în curtea unui imobil nelocuit. În 17 septembrie 2026, instanța l-a condamnat la un an și trei luni de închisoare, cu suspendare. 

Incidentul s-a petrecut în 25 octombrie 2025, în timpul zilei. Potrivit situației reținute de instanță, bărbatul mersese la locuința unui prieten din Borlești și, în contextul apropierii zilei sale de naștere, a consumat două cănițe cu pălincă de pere, fără să fi mâncat.

Ulterior, la rugămintea prietenului, s-a urcat la volan și l-a transportat până la un bar situat pe DJ 193. După ce l-a lăsat la destinație, bărbatul a pornit singur cu mașina spre casă.

Mașina mergea haotic pe șosea

În timp ce se deplasa pe DJ 193, autoturismul a fost observat de un echipaj de poliție. Potrivit hotărârii, mașina circula haotic, șerpuit, trecând în mod repetat de pe o bandă pe cealaltă.

Polițiștii au pornit semnalele acustice și luminoase și i-au cerut șoferului să oprească. După ce a tras mașina pe dreapta, bărbatul a coborât și a fugit în curtea unui imobil nelocuit, încercând să se sustragă verificărilor, potrivit celor reținute de instanță.

Urmărit și somat de agenți, bărbatul s-a trântit la pământ și a susținut că are probleme de sănătate. Ulterior s-a întors la mașină, iar polițiștii au observat că avea o vorbire incoerentă și dificultăți în a-și menține stabilitatea.

Aproape 3 la mie alcool în sânge

Inițial, șoferul nu ar fi vrut să fie testat, motivând că nu poate sufla în aparatul etilotest. În cele din urmă a acceptat, iar aparatul Drager a indicat 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice. Analizele au indicat 2,95 g‰ alcool pur în sânge la prima probă, recoltată la ora 14.30, și 2,96 g‰ la cea de-a doua probă, recoltată o oră mai târziu.

În timpul anchetei, bărbatul a recunoscut că a consumat pălincă pe stomacul gol și că ulterior a condus mașina. Și în fața instanței acesta și-a recunoscut fapta și a declarat că o regretă, beneficiind de procedura simplificată.

Un an și trei luni de închisoare, cu suspendare

Judecătoria Satu Mare a apreciat că fapta prezintă o gravitate ridicată, având în vedere alcoolemia apropiată de 3 la mie, modul haotic în care era condus autoturismul și încercarea inițială a șoferului de a se sustrage controlului.

Instanța a ținut însă cont și de faptul că bărbatul nu avea antecedente penale, era integrat social și profesional, a recunoscut fapta și și-a exprimat regretul. De asemenea, incidentul nu s-a soldat cu un accident rutier.

Bărbatul a fost condamnat la un an și trei luni de închisoare, iar executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere, fiind stabilit un termen de supraveghere de doi ani. Instanța i-a interzis și dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de un an.

Condamnatul trebuie să urmeze un program de reintegrare socială și să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. De asemenea, a fost obligat să achite 1.500 de lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.