Ultima actualizare: ieri, 21:40

Locale

Un șofer din Carei s-a trezit cu hoțul în portbagajul mașinii. Individul, reținut de polițiști

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Carei au dispus vineri, 19 martie, reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr, de 28 de ani, bănuit de comiterea unei infracțiuni de tentativă la furt calificat.

Astfel, în urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au stabilit faptul că persoana în cauză, în noaptea de 18 martie, în jurul orei 23.30, ar fi fost surprinsă în timp ce ar fi pătruns pe ușa portbagajului, închisă dar neasigurată în interiorul unui autoturism, parcat pe raza municipiului Carei, cu intenția de a sustrage bunuri.

Acesta a reușit să fugă de la locul faptei fără a sustrage vreun bun, fiind depistat la scurt timp de polițiștii careieni.

În cauză, cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de furt calificat, sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.