Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

VIDEO. Tractoarele Florisal trebuie să dispară în şase luni. Utilaje Euro 6!

Tractoarele Florisal trebuie să dispară în şase luni, conform noului contract de salubrizare. Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat joi seara, la emisiunea PortalSM LIVE, că după doi ani de procese, contestaţii şi deliberări, oferta Florisal a fost declarată câştigătoare.

Cel de-a doilea ofertant poate contesta licitaţia, dar este puţin probabil să mai aibă câştig de cauză din moment ce toate etapele procedurii au fost deja contestate. În aceste condiţii, cel mai probabil va fi încheiat un nou contract pe o perioadă de 10 ani cu Florisal, iar contractul prevede ca utilajele firmei să fie doar euro 6.

“Reiese conform punctajului că a câștigat operatorul actual. Nu prea cred că se va schimba, pentru că a fost dezbătut de către comisie. Dacă ne raportăm la acest punctaj, denotă faptul că din punct de vedere financiar au avut ofertă bună. Eu mi-aș dori să avem cât mai repede un operator. Nu mă interesează cum se numește operatorul, mă interesează să opereze conform caietului de sarcini. Și noul caiet de sarcini, nu este și nu va fi cum a fost și cum se operează actualmente. Nu vom mai da voie la tractoare din vremea lui Pazvante Chioru! Numai cu utilaje și masini Euro 6 diesel! Toți ofertanții au trebuit să prezinte niște anexe cu dotările și utilajele pentru care ei au facut antecontract. Acest antecontract care va rămâne definitiv câștigătorul, trebuie să opereze, trebuie să activeze aceste antecontracte și să cumpere aceste dotări, care vor fi nou nouțe și va trebuie să opereze cu aceste mașini euro 6 diesel. Perioada de conformare este de 6 luni, în care el (nr: operatorul) trebuie achiziționeze toate utilajele și dotările cu care va opera în această perioadă. Nu este chiar așa de neagră situația cum cred unii. Daca comparăm cu alte orașe, au făcut cât de cât față. Dar cu aceste utilaje …. și disconfortul fonic care produc aceste tractoare … tot timpul este loc de mai bine”, a declarat primarul, la PortalSM LIVE.

El a explicat că în cazul neconformării există varianta rezilierii contractului. După intrarea în vigoare a noului contract se va implementa şi colectarea selectivă.

“Va trebui să incepem și colectarea selectivă, care va fi un efort nu numai pentru operator, dar și pentru populație. Pentru că și noi trebuie conștientizăm acest lucru. Trebuie să înțelegem că va trebui să colectăm deșeurile, gunoaiele menajere în patru sau cinci fracții”, a mai spus primarul.

Oferta Florisal, de 230 milioane lei

Florisal a depus o ofertă în valoare de 203.156.411,55 lei faţă de cea de-a doua ofertă în valoare de 230.193.463,75 lei. Dacă la partea tehnică ambele societăţi au obţinut acelaşi punctaj, diferenţa a fsot făcută de preţ.

Florisal a obţinut un punctaj total de 97,19 puncte în vreme ce firma din judeţul vecin 64,48 puncte. Contractul va fi încheiat pe o perioadă de 10 ani şi impune dotări cu GPS a autospecialelor dar şi o normă de poluare de minimum euro 3.

Noul operator, pe cheltuiala proprie, va amenaja pe amplasamentul punctelor de colectare existente, 213 puncte de colectare supraterane închise, pentru a asigura colectarea separată în cinci fracții.

Punctele de colectare supraterane pentru colectarea selectivă a deşeurilor vor fi modulare, vor avea fante de introducere pentru securizare şi posibilitatea ulterioară de dotare cu sistem de identificare a generatorului de deşeuri, închidere electronică, sisteme de supraveghere video şi sursă proprie de energie electrică. Acestea vor fi dotate cu recipienţi standard de 1,1 mc.

11 comentarii

  1. Vladut Răspunde

    Asa da, bravo!

  2. Pop Ioan Răspunde

    Iar va mari florisalul factura.Ca ceva (un yaht nou , un hotel nou ) trbuie sa-i pice si lui Silica

  3. Ășâțî Răspunde

    Tractorașele (pun pariu pe orice că) vor rămâne.
    Ele nu sunt folosite la salubrizare (eventual de două ori pe an la strângerea crengilor de la gospodării), ci mai degrabă la întreținerea zonelor verzi și la deszăpezire.
    Aici ar trebui să intervină RAR-ul, să nu mai permită circulația acestora pe drumurile publice. Oare cum s-a făcut până acum ITP-ul la aceste fiare vechi. Poate că sunt categorizate ca oldtimer, și atunci nu mai contează ce scot pe toba de eșapament…!?

  4. Sâcă Răspunde

    Tot unde nu are sens vi se agață știința

  5. X Răspunde

    Acuma e euro 6 sau euro 3 ? In plm nu sunteti in stare de nimic

  6. cizmaru Răspunde

    Daca nu ati prevazut in caietu de sarcini nu aveti cum cere euro 6 si daca va incapatinati veti plati despagubiri cum sa mai platit

    • ecologist Răspunde

      În caietul de sarcini sunt prevăzute niște lucruri pe care nu le pot îndeplini nici într-un an! Este prevăzută treaba asta cu Euro nu știu cât, stai liniștit. Dar și achiziția a două mașini electrice pentru controlul gunoiului pe 5 fracții la punctele de colectare, patrule, poliție eco etc. și alte chestii science fiction. Cel puțin momentan la noi. Dacă așa rămâne va exploda factura Florisal în buzunarul nostru. Iar de protecția beneficiarului serviciilor de salubrizare fii sigur că nici nu se pomenește.

  7. Nimeni Răspunde

    @X. Frumos era ca cel care a scris articolul sa fi citit caietul de sarcini si apoi sa fi scris ceva. Nu numai confuzia dintre Euro 6 si Euro 3 exista ci si sumele ofertate:
    “Oferta Florisal, de 230 milioane lei Florisal a depus o ofertă în valoare de 203.156.411,55 lei faţă de cea de-a doua ofertă în valoare de 230.193.463,75 lei.” Deci oferta Florisal de ‘230 milioane’ este in valoare de ‘203.156.411,55’??? Cand ceri calitate de la cineva ar fi bine sa oferi si tu calitate.

  8. Nimeni Răspunde

    @ecologist. Necunoscand caietul de sarcini, probabil ca fiecare cetatean al municipiului nostru ne facem o idee proprie despre salubrizarea orasului, lucru destul de rau tinand cont ca toti cetatenii vor trebui sa colecteze gunoiul dupa niste reguli stricte. Dl. Primar spune unele adevaruri dar omite sa spuna altele care privesc pe toti cetatenii. Spre exemplu, in Oradea abia acum cetatenii isi dau seama ce inseamna colectare selectiva si in special cei care stau la blocuri se opun rigorilor acesteia. Primarul de acolo este pus intr-o situatie tare neplacuta pentru ca, spre exemplu unii oameni ai strazii, unii batrani, unii oameni cu stare buna, unii tineri, etc. pricep in felul lor aceasta colectare selectiva. Operatorul va trebui sa se conformeze fiind obligat de caietul de sarcini cat priveste populatia am mari indoieli.

    • ecologist Răspunde

      Nu avem încotro dacă vrem să trăim ca afară. Dar ne va costa mult de tot și probabil nu o se convină la mulți. Așa este. Va fi foarte greu pentru că am lălăit de 10 ani cu colectarea asta selectuvă care e ca și inexistentă la noi.
      De exemplu punctele de colectare colective de la blocuri vor fi închise și cu acces cu cartelă. Deci nu vor mai cotrobăi unii prin gunoaie. Asta teoretic. Eu doar am dat un exemplu din ce ar trebui conform caietului de sarcini. Suntem la ani lumină distanță de ce spune legea. Dar cum cunosc mentalitatea autorităților totul se va rezuma încă multă vreme pe dat amenzi.

    • hAuleuMaica Răspunde

      @Nimeni…Da,perfect spus. Vine localnicul, face cwca ,il acoperă cu un carton ,și să vină florisalul să-l colecteze ….selectiv .Din păcate c ..cam așa este.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.