Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

COVID-19 | Prefectura anunță încă două decese la Spitalul Județean Satu Mare

Până astăzi, în județul Satu Mare s-au înregistrat 12.490 de îmbolnăviri, 11.690 vindecări și 304 decese cauzate de coronavirus. Cele două decese înregistrate ieri sunt ale unor paciente de 77 de ani și 88 de ani, ambele la Spitalul Județean Satu Mare, persoane cu multiple comorbidități.

Până în prezent au fost efectuate 86.787 teste, din care 380 în cursul zilei precedente. La nivelul județului Satu Mare, în data de 16 aprilie 2021, se află 328 de persoane izolate și 562 persoane în carantină la domiciliu sau la locatia declarată.

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 – situația la data de 16 aprilie 2021:

  • numărul total de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore: 1388;
  • număr total centre în care s-a realizat vaccinarea: 9 (Ambulatoriul de specialitate Satu Mare, Școala Avram Iancu Satu Mare, Liceul Nicolae Steinhardt Satu Mare, Batalion 52 Geniu CMJ – Satu Mare, Căminul Cultural Supur, Grup Scolar Industrial Iuliu Maniu Carei, Grup Școlar Industrial Tășnad, Ambulatoriu Spital Negresti-Oas, Casa de cultură Medieșu-Aurit);
  • numărul total de persoane vaccinate: 37.331;
  • numărul de reacții adverse în ultimele 24 de ore: 0;
  • număr total de reacții adverse: 10 (reacții locale).

În perioada 15.04.2021, ora 07:15 – 16.04.2021, ora 07:15, prin punctele de frontieră pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 1755 persoane, dintre care 143  persoane au intrat în carantină la domiciliu iar 1612 persoane fac excepție de la măsura de carantinare dispusă de DSP.

63 comentarii

  1. Nordik Răspunde

    In Norvegia a murit de coronavirus cel mai mare activist care zicea ca e o simpla raceala .
    A efectuat la domiciliul sau mai multe intruniri ,acum mai multi sunt infectati.
    Covid denier dies from virus after hosting illegal gatherings
    Hans Kristian Gaarder was a prominent conspiracy theorist in his native Norway.

    • Cetateanul Răspunde

      Covid deiner pe naiba ! CDC a afirmat faptul ca 80% dintre cei care s-au imbolnavit purtau des sau foarte des masca !
      Statistic cei care “se protejeaza” se imbolnavesc mai des, asta mi-a spus-o si un prieten din sistem . Face, mai, cum dracu se face ca numai astia care poarta masca ajung in spital ?
      Oamenii mor pentru ca sunt terorizati si dezinformati, indiferent ce parere au sau nu despre toata excrocheria asta !

      • covid 19 Răspunde

        @Cetăţene, tot dai înainte cu teroarea. Ai tu oaresce afecţiuni la mansardă că te simţi terorizat când lumea îşi vede de treabă, viaţa merge înainte doar că trebuie să fim mai atenţi la unele aspecte ale comportamentului.

        • Altu Răspunde

          @covid19,cunosc și eu destui care purtau mască,dezinfectau orice și au luat covid. Care o fi explicația? Alții pe care nu îi doare nici în partea unde nu-i vede soarele sunt bine mersi. Eu personal nu am făcut nimic special, mască doar în magazin, locurile aglomerate nu le frecventam nici înainte, și spălatul pe mâini care era normal și înainte. Nu tu mască în aer liber ,nu dezinfectant și încă nu am luat. Iar cu vaccinurile astea nu e nimic sigur,acum trebuie și a treia doză,apoi anual. Zeneca e recomandat pt tineri,apoi pt bătrâni, specialiștii p..i. Oricum vaccinurile astea sunt încă un experiment. Eu mă voi vaccina când vor fi certitudine,nu sunt cobai gratis. Măcar un litru de ulei să dea 😜

          • covid 19

            Chiar ţie ţi-am mai spus că unii respectă regulile până într-un moment când le încalcă fără să-şi dea seama. Respectarea regulilor de igenă sunt necesare dar, uneori, insuficiente. Nu cred că s-a finalizat cercetarea privind modul de transmitere a bolii.Pot spune cu certitudine că cei care respectă regulile sunt mai feriţi de infectare, văd acest lucru la colegi, cunoscuţi care au făcut sau nu boala. Nici eu nu sunt absurd să ţin masca pe nas când strada e goală. Vaccinurile sunt un experiment? Dar boala covid nu e? Sechele rămân sigur şi după boală (forme serioase). Nu pot fi toţi în eroare (cei care CUNOSC) şi voi să deţineţi adevărul. Şi precauţiile cu Astra Zeneca şi Johnson sunt exagerate deci …nu vrea nimeni să ne rărească.

          • Joe

            Da , vad zilnic cum poarta masca : scot din buzunar mototolit, indreapta cu mana ,pipaind peste tot ,pun pe figura ,intra in magazin si apoi operatiune inversa .Daca masca a colectat ceva pe exterior ,ajunge pe mana ,buzunar .Intretimp mai umbla cu banii ,card ,telefon ,chei ,manere geanta .Toate partile atinse in masina.Degeaba se spala pe mana acasa .Experientele facute cu praf fosforescent la UV ,a demonstrat ca ajunge si in locurile cele mai neasteptate.

        • Cetateanul Răspunde

          Ma consider un bun cunoscator al firii umane, ma cunosc si pe mine destul de bine . Daca nu as fi avut pregatirea si cunostintele pe care le am si eu as fi fost terorizat, cu certitudine ! Vad pe strada, fara sa exagerez, oameni cu masca pana in ochi, terorizati, abia se mai misca !
          O vecina de-a mea nu a iesit din casa de vreo 4 luni !!!
          Astazi am auzit ca s-a sinucis un tip ce venea la sala, nu a mai reusit sa faca fata stresului .
          Se poarta un razboi al dezinformarii . Eu am inceput sa ma informez cu mult inainte de aparitia primului caz din tara !
          Se exagereaza si se minte prin omisiune !
          Arestul la domiciliu si distrugerea afacerilor mici s-au realizat exclusiv cu scuza ca cica are o mortalitate foarte ridicata . S-a stabilit imediat, in scurt timp ca nici vorba de asa ceva . Incepand de a doua zi oamenii trebuiau sa-si reintre imediat in drepturile lor depline !
          Re UINU

          Esti pur si simplu NAIV . Se doreste ZERO COVID ZERO CODOI, sunt doar METODE DE CONTROL SI DE REDUCERE A POPULATIEI, nimic mai mult ! Politici criminale impotriva omenirii .
          Se vor introduce reguli draconice pentru orice afacere astfel incat oamenii vor prefera sa cumpere doar de la marile firme care vor putea respecta toate regulile si online desigur, treaba asta va duce cu certitudine la falimentarea multor afaceri mici . Dar ei nu conteaza, faliti si fara viitor vor trai mai mult si mai bine !
          Se vede clar incotro se indreapta dictatura asta !

          • Rodica

            Vecine cetățean ai dreptate nu am ieșit din casă de 4 luni dar adevarul e ca nici nu am intrat sun in concediu în caraibe și nu e avion să vin acasă. Acu stai cu ochii pe poartă să nu intre cerșetoarele

        • Altu Răspunde

          @covid19,cad victime tocmai mascații pt că se bazează prea mult pe cârpa aia. Eu nu o suport și atunci evit locurile unde nu e necesară. Decât să merg pe un drum principal aglomerat ocolesc pe străduțe. Adepții măștii se cred imuni, că așa le zice tv-ul, și atunci bat toată ziua magazinele, piețele,etc, că ei sunt protejați. Iar cu răspândirea e ceva ciudat,am coleg care în ziua când a fost anunțat de DSP că e pozitiv a stat la masă cu părinții care nu au avut nimic. El simptome minore. Părerea mea de nespecialist e că dacă nu ai simptome gen tuse, febră etc. nu răspândești. Că am exemple de genul o grămadă.

      • Unu Răspunde

        Cetateanul vrea ca pandemia sa tina zece ani, romanii sa se indatoreze, la fel si tara, sa ia imprumut si mai mult. Tarile unde se respecta, se vaccineaza se pregatesc de deschidere, noi iarasi vom fi ultimii si pierdem, altii castiga. Totul din cauza tembelilor care sunt antisistem si creierul spalat de net.
        Si lasa masca e folositoare, pui botul la stiri false, sunt meserii unde se lucreaza mult cu masca si inainte de pandemie si nu au nimic. Oricum masuratorile profesionale arata ca masca nu scade oxigenarea. Da tu totdeauna stii mai bine, presupun ca ai creierul afectat de supradoza de vitamina D si ivermectina.
        Macar raie, limbrici, purici nu faci, vezi ca afecteaza si ficatul!

        • Cetateanul Răspunde

          O sa deschida o laie !
          Tot timpul o sa apara noi variante, tot timpul o sa existe sabia deasupra capului, multi oameni pur si simplu vor fi falimentati si nu vor mai avea nici un fel de viitor .
          Este o problema serioasa, exista remedii sigure, dovedite stiintific, dar nu se aplica de urgenta deoarece s-a hotarat ca doar vaccinarea va rezolva problema .
          Ivermectina reduce mortalitatea cu 70% . Sti ce ar insemna introducerea de maine in tratament ? Vaccinarea cu serul experimental nu ar mai avea baza legala, deoarece are aprobare de urgenta . Aprobarea de urgenta se acorda cu o singura conditie . Sa nu existe un alt tratament eficient .

          • bacteriolog

            Prostule , variantele au aparut deoarece lumea nu a respectat masurile ,virusul tot trece de la unul la altul ,dupa 70 de treceri si replicari prin oameni se modifica ! circula si acum ,se modifica si acum !
            Dece nu a facut in China ,Noua Zeenlanda etc ? Si vezi ,a facut la englezi care la inceput au zis ca nu trebuie masuri ca e o banala raceala .Si orbul vede ,numai tu NU .

        • Cetateanul Răspunde

          Masurile falimenteaza tara, covidul19 asta nu poate falimenta o tara, nu are cum .

          • garcea

            Ba , se face lockdown , au facut tari mai tari ca noi .Lumea bolnava nu prea lucreaza eficient .Multi si dupa 6 luni au oboseala cronica ,dificultati de concentrare .Ia tu un produs facut in asa conditii ( masina fara frane , masina spalat care electrocuteaza etc ) .

        • Cetateanul Răspunde

          4.7 milioane de oameni sunt programati pentru operatie in UK !!!
          Cati au murit deja ?
          Stiri false … le vezi nonstop … in presa oficiala !

          • Vasiloaie

            Vezi ca si tu ai cam amanat peste masura operatia de transplant de creier !!!

        • Cetateanul Răspunde

          Activenews :
          “MEDICII NU SE VACCINEAZĂ. DOAR 43% din sistemul medical s-au vaccinat. Federația Solidaritatea Sanitară acuză autoritățile de umflarea datele și de minciună”
          Politicienii sa minta ? Cine a mai pomenit de asa ceva ?

          • asistenta

            Personalul din spital nu se vaccineaza ca au cam trecut marea majoritate prin boala.Totdeauna interpretezi stirile dupa interesele tale.La urma ce vrei ? fara masca ,zero restrictii ? Englezii,brazilienii si suedezii au cam dat in bara cu astea !

      • Mascaltzone Răspunde

        Nimeni nu poarta masca si PASTREAZA corect , toata lumea cu nasul pe afara .Unul expira , Altu inspira .

  2. Cetateanul Răspunde

    RE Vecina Rodica

    Pai chiar tu mi-ai zis ca nu ai iesit din casa 4 luni, acuma nu mai recunosti ?

  3. covid 19 Răspunde

    @Cetăţene dragă, ascultă-mă! Du-te urgent la medic că tu ai probleme cu paranoia. Nu ştiu dacă nu-i prea târziu, nu ştiu dacă tu conştientizezi, da’ nu eşti bine. Lumea te ia la mişto dar nu e de râs, tu ai probleme. Se vede că ai trecut prin şcoală dar boala asta nu ţine de şcoală.

    • Cetateanul Răspunde

      Sigur, paranoia … micile afaceri se inchid, nu mai au viitor, oamenii nu mai beneficiaza neingradit de ingrijiri medicale, elevii nu mai au nevoie de educatie, milioane de familii afectate … pentru o boala cu o mortalitate de circa 0.4% …
      Da … da … realitatea e paranoica prietene …
      Nu-ti face probleme pentru mine, eu stiu exact pe ce lume traiesc .

      • Prostul Răspunde

        Bai si in toata lumea asta nici o tara nu a gasit o solutie mai buna ,toti sunt fraieri sa aiba restrictii ,in loc sa faca bani ? Zi cum e ?Nu vezi ca esti pierdut in ceata ?
        Israelul renunta la masca de duminica urmatoare ,pt ca vaccinarea masiva are efect .
        PUNCT !

        • Cetateanul Răspunde

          Sa vedem mortalitatea generala daca o sa scada, oricum numai 5-6% erau sanatosi rapusi de covid19, restul erau trecuti mai mult sau mai putin real .
          Pai daca mureau 200 de oameni pe zi de covid19 acum ar trebui sa moara cu 200 de oameni mai putin, nu ?
          Asa se masoara eficienta unui vaccin, tu ce pare ai ?

          • Statistic

            UITA-TE :
            in Israel in 27 Jan 2021 au murit 92 de oameni ,de atunci tot scade ca urmare a vaccinarii ( 55% ,numai ) ieri au murit 5 !!!!
            Oricum tu nu poti fi convins ,ai ideile tale ,cu conspiratii mondiale care atenteaza la tine.

      • BMW Răspunde

        Tu esti paranoia , crezi ca toata lumea vrea sa stai tu fara loc de munca ,sa belesti ochii la comentarii ,in loc sa muncesti si sa platesti taxe la stat .

        • Cetateanul Răspunde

          Eu am realizat destul material, ii las si pe altii !

        • Cetateanul Răspunde

          BAI BNW ! Vezi ca daca lucrurile se strica o sa-ti ti masina numai in garaj ! Habar nu aveti ce inseamna saracie crunta !
          Toti stati civilizati si analizati … o sa-si dea oamenii in cap pe strada, o sa-ti intre in casa peste tine, o sa-ti dea foc la masina !
          Ce locuri de munca gasesti mai BNW, ca oriunde mergi se schimba personal, nimeni nu corespunde, oricat muncesti si oricat de bine muncesti nu e suficient !

    • Cetateanul Răspunde

      Si eu am raspuns tot la bascalie pentru vecina Rodica . Oamenii sunt terorizati, eu asta vad, multi SUNT CU UN PICIOR IN GROAPA . Apoi ce a veni peste ei prima oara, gripa, covid19, TBC … si s-or duce incet catre o lume mai buna …
      Mie nu mi-e frica, dar poate tu nu iti dai seama de ce ne asteapta si de ce se intimpla, care este DINAMICA . O saracie crunta, disperare, o sa creasca enorm infractiunile de tot felul, sinuciderile, calitatea vietii o sa fie ZERO fara de ce ar fi fost in mod normal .
      Stiu ca mai sunt oameni care citesc si se mira, pentru ca nu inteleg ce se petrece . Cei care iau decizii sunt rupti total de realitate, NU RASPUND PENTRU DECIZIILE LUATE, NU LE PASA !

  4. Cetateanul Răspunde

    RE JOE

    Mai tata, se stie deja de un an ca nu se poate replica de pe suprafete . Asa-zisul test detecteaza doar FRAGMENTE !

    • joe Răspunde

      Nu se replica , dar se ia. De pe mana la gura,ochi nas , e scurta distanta. Pe haine ramane 2 zile , pe cupru 2 ore .ETC .S-au facut studii exacte.
      Numai tu nu stii ca virusul nu se replica singur ci numai prin intrarea intr-o celula ,bacteriile alea da , se pot replica oriunde daca au caldurica si mancare.

      • Cetateanul Răspunde

        NU SE POATE REPLICA DE PE SUPRAFETE !!!
        Una este sa fie detectat de asa-zisu ltest (doar fragmente) , asta este sa existe in forma activa si sa poata produce INFECTIA !

  5. Cetateanul Răspunde

    RE Vasiloaie
    Da un sarci 4.7 million patients waiting for NHS SURGERY . Nu stiu daca mi-as schimba creierul, ce e sigur iti spun acum . Nu l-as schimba niciodata cu al tau !

  6. Cetateanul Răspunde

    RE Statistic

    Eu ma refer la MORTALITATEA GENERALA !
    Ca moare omul cu covid 19 sau de … covid19 e o mica mare diferenta ! Mortalitatea generala vorbeste !

    • Statistic Răspunde

      Deci daca nu-ti convin merele indrugi pere.Mortalitatea generala nu are nimic cu asta , pun arabii o bomba si poti sa suflii in statistica .Ti-am dat numere concrete .De aia am scris dedesupt ca tu nu poti fi convins .Mai bine trage apa ,sa nu uiti sa te plasezi corespunzator.

      • Cetateanul Răspunde

        Atunci vezi date legate de mortalitatea generala din UK, daca zici ca in Istrael se moare din cauza teroristilor !

  7. Cetateanul Răspunde

    Recunosc , sunt prost , dar perseverent !

  8. Cetateanul Răspunde

    Omule stai o secunda .
    Daca mor in mod obisnuit intr-o tara 1000 de oameni pe zi si apare covid 19 care ridica nr de decese cu 200 ar fi logic ca dupa o vaccinare masiva mortalitatea generala sa scada imediat, nu ?
    Ca eu vad ca de un an doar 5% din totalul de decese raportate sunt ale unor sanatosi, sa le zicem asa .
    Nu poti sa vezi decat o scadere a mortalitatii generale, este singurul indicator precis .

    • garcea Răspunde

      Cetetene , puneti chilotii de tabla ! si nu purta pantaloni de culoare deschisa !
      “Certificatul de vaccinare cu care ne vom mișca în UE: când intră în vigoare, cum îl obținem și cât va fi valabil “

    • @Cetăţeanul Răspunde

      Am stat o secundă şi m-am uitat nedumerit la ultimele 20 de comentarii. Cu cine vorbeşti? Cu Cetăţeanul, Cetăţeanul, Cetăţeanul, Cetăţeanul, Cetăţeanul, Cetăţeanul, Cetăţeanul, Cetăţeanul,…?

  9. covid 19 Răspunde

    @Cetăţene, ce nu înţelegeţi voi, categoria conspiraţionistă este că nu despre moarte în sine este vorba, sau nu numai despre ea. Este vorba despre evitarea degradarii comportamentului uman în faţa suprasolicitării sistemului medical. N-ai vrea să fii tras la sorţi pt. a fi primit la ATI. E vorba de păstrarea unei societăţi în general funcţională. Crezi că dacă nu erau măsuri era mai bine? Ce făceau ATI-urile la un aflux de 10 ori mai mare? E vorba despre efectele pe termen lung ale bolii, e vorba de mutaţiile virusului care exacerbează când circulă necontrolat. Dacă ne-am reîmbolnăvi repetat ar fi mai bine? Părerea mea e că până la urmă va apărea virusul care va pune capăt la tot… N-o să mai conteze atunci pierderile economice sau alte mofturi.

    • Cetateanul Răspunde

      Intr-o pandemie se moare, asa ucidem mai multi oameni prin masuri . Efecte pe termen lung ? Esti sigur ca nu sunt efectele medicatiei deosebit de toxice ?

    • Cetateanul Răspunde

      Cercetator si profesor la Standford Dr. John Ioannidis a dovedit prin studiu facut prin aprilie anul trecut ca masurile ucid pe termen lung mai multi oameni !

      • rodica Răspunde

        Vecine cetatean cum a divedit ala al tau ca masurile ucid pe termen lung? a facut teste cu carbon?

    • Cetateanul Răspunde

      Intr-o pandemie NATURALA virusul devine mai putin mortal, se cunoaste ! Explicatia e simpl, variantele ai agresive ucid gazda si odata cu gazda dispar si ele …

    • Cetateanul Răspunde

      Activenews.ro

      FULMINANT! Medic român: Toți trebuie să ne îmbolnăvim, nimeni nu trebuie vaccinat! O înregistrare fabuloasă cu dr. Mihaela Secară, manager la Spitalul județean Bacău și Medic la Spitalul din Onești – suport Covid
      “Numarul total de decese in 2020 … am facut rata deceselor in Onesti fata de 2019, fata de 2018 . Ce credeti ca am gasit ? In 2020 au murit mai putini oameni decat in 2019 deci cu 100 mai putini decat in 2019 si mai putini cu 200 decat in 2018 . Ce va spune dumneavoastra acest lucru ? Clar ca aceste decese ar fi existat oricum deci in cel mai bun caz nu s-a modificat rata deceselor, deci ele probabil ar fi fost oricum, persoanele persoanele respective sau poate un acelasi numar de persoane tot se pierdeau prin alte patologii, dar se pierdeau, asta vreau sa va spun . Daca fiecare oras, fiecare comunitate ar face acest calcul eu cred ca am ajunge la nivel de tara la o concluzie foarte interesanta, ca nu au murit mai multi oameni . Faptul ca s-a spus ca a murit de pneumonie iarasi este eroare pentru ca am sa va da un exemplu : daca o persoana cu cancer murea inainte de pneumonie prin virus gripal noi nu scria pe certificatul de deces ca a murit din cauza gripei, noi scriam pe certificatul de deces ca a murit din cauza cancerului” .
      La “recomandarea” OMS in Romania si nu numai s-a schimbat raportarea deceselor . Adica iti dispar oameni decedati cu anumite patologii si iti reapar la covid19, dar numarul total nu difera mult fata de anii trecuti .
      Va pup pe portofel credulilor care sunteti !

  10. MODERATOR Răspunde

    Thread inchis de moderator.

  11. Golf Răspunde

    Eu unul nu am respirat niciodată printr-o mască, în magazine o țin sub nas, afară nu o port. La fel face și familia și la fel o fac și cei din cercul meu. Este adevărat că unii dintre ei au răcit așa cum se răceau și anii trecuți și le-a trecut la fel că anii trecuți. Unul din răciți s-a și testat și cum era “firesc” a ieșit pozitiv. Nu este cu nimic diferit față de anii trecuți.

    Respiratul prin măști vă slăbește imunitatea și vă îmbolnăvește, renunțați la prostie. Autoritățile vă mint.

    Renunțați în a mai fi oi conformiste și ieșiți afară să faceți mișcare, sport, să socializați.

    Ia uite ce spune un fost director pfizer, o corporație farmaceutică criminală dovedită de cazierul infracțional de multe pagini:

    Masca nu protejează, făcând mai mult rău decât bine. De asemenea, lockdown-urile, așa cum de altfel s-a dovedit, sunt inutile și nu au decât un efect de creștere a gradului de infectare;
    Există la unele persoane o imunitate naturală la acest virus, fapt contestat de companiile farmaceutice printr-o campanie de manipulare media. Dr. Yeadon susține că aproximativ 30% din populație are această imunitate datorată răcelilor banale care activează celulele T;
    Dezvoltarea vaccinurilor-rapel pentru variantele noi de COVID reprezintă o fraudă prin care se forțează vânzarea a miliarde de vaccinuri suplimentare inutile;
    Vaccinarea în masă nu ne va scăpa de pandemie, ci doar imunitatea naturală de masă.
    Nu în ultimul rând, Yeadon avertizează asupra faptului că această teroare care a fost instaurată, alături de resetarea mediului bancar, va conduce la un totalitarism global așa cum nu s-a mai văzut până acum.

    • covid 19 Răspunde

      @Golf, Berbecule, fă cum vrei dar de ce dai din aripi aici cu părerile tale ANTI? În câteva luni unele ţări în care vaccinarea decurge bine vor scăpa de restricţii (nu şi de virus). Cred că momentul ăla te îngrijorează. Atunci va trebui să te dezici de părerile tale idioate care fac rău societăţii. Sigur că mai sunt şi păreri ale unor experţi care vă suflă-n pânze dar ele nu sunt rezultatul unor cercetări fundamentate. Imunitatea dobândită prin boală te poate lăsa cu alte sechele.

      • Golf Răspunde

        Coco19 fă o pauză de la mass media, citește o carte, fă mișcare, o drumeție prin pădure și vei vedea că nu există nici un ucigaș zburător invizibil. Chestiile alea, îți vei aduce aminte că, le-ai auzit doar în mass media spălătoare pe creierele oilor conformiste.

        • covid 19 Răspunde

          Berbecule, eu am o viaţă normală, fără exagerări şi nu vei găsi în comentariile mele recomandări de vitamine ,tratamente sau moduri de comportamente. Am învăţat să disting adevărul de minciună, răul de bine şi persoanele competente de hăbăuci. Va trece şi pandemia asta şi veţi rămâne ,,cu ochi-n soare” făcând pledoarii antimască chiar dacă nimeni n-o s-o poarte. Weekend plăcut!

    • Gigi Răspunde

      Asa a luat un prieten virusul , a scapat la limita , dar un altul a murit .
      Ruleta ruseasca nu e sanatoasa ,mai mult timp ! odata poate ai noroc .

      • Golf Răspunde

        Ce sigur ești că a luat tocmai “virusul” la care îi face reclamă mass media. Tu nu pui la îndoială nimic?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.