Ultima actualizare: azi, 14:14

Locale

Gândaci, șobolani și ploșnițe la Penitenciarul Satu Mare. Deținuții se amuză de supraveghetori

Situația generată de apariția COVID-19 a condus, în majoritatea penitenciarelor, la măsuri obositoare pentru polițiștii de penitenciare. Deciziile Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), în contextul lipsei de personal și a subfinanțării cronice a sistemului, generează eforturi uriașe din partea angajaților, potrivit Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.

”Dacă ești obosit, dă-ți demisia!”

Directorul Penitenciarului Satu Mare, comisar-șef de poliție penitenciară Petru Romeo Poiană le-ar fi spus angajaților: ”Dacă ești obosit, dă-ți demisia!”. Sindicaliștii spun că nu este vina angajaților ca este lipsă acută de personal și nu pot fi acoperite toate posturile din statul de funcții. Este problema angajatorului. Nu este vina angajaților că nu există buget care să acopere cheltuielile necesare funcționării penitenciarelor în bune condiții. Este problema angajatorului.

Angajații obligați să poarte halate de măcelar

Angajații semnalează Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) că sunt obligați să poarte halate similare cu cele de ”măcelar”. Această situație îi determină pe deținuți să se amuze de supraveghetori. ,,Oare, câtă fermitate poate să aibă un supraveghetor ”măcelar”?! Cât respect și prestanță poate să emane un halat de ”măcelar” în fața deținuților?! RĂSPUNS: Niciun respect, nicio prestanță”.

Fără birouri, printre gândaci, șobolani și ploșnițe

Potrivit sursei citate, supraveghetorii din Penitenciarul Satu Mare își desfășoară activitatea printre gândaci, șobolani și ploșnițe, întrucât pe 3 (trei) secții, în loc de ”biroul supraveghetorului” există țarcuri din plasă de sârmă, o veritabilă ”cușcă” în care, pe timpul sezonului rece, supraveghetorii lucrează cu vată în urechi pentru a preîntâmpina apariția durerilor de dinți sau de cap.

Sursa: fsanp

3 comentarii

  1. Satu Mare Răspunde

    Ar trebui făcut un penetenciar în afara orașului, așa cum scrie la carte .

  2. Satmarean 1 Răspunde

    Pe nici un guvern nu a interesat situatia conditiilor din penit numai atanci cand mai evadeaza cate un detinut. Aici in Satu Mare chiar s-ar putea construi un penitenciar nou ,modern conf standardelir UE, in afara orasului pe cele aprox 40hectare pe care la detine pe str Baritiu.

  3. cetatean Răspunde

    De ce nu-i puneti la curatenie ? Vreti firma de curatenie ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.