Premierul Florin Cîțu anunță, într-un mesaj pe Facebook, modificările pe care le va face Guvernul odată cu prelungirea stării de alertă.
Acesta spune că va propune CNSU ca circulația în noaptea de Înviere să fie permisă până la ora 5 dimineața, iar magazinele să rămână deschise până la ora 20:00 înainte de Paște. De asemenea, stațiunile de pe litoral vor fi deschise, iar unitățile de cazare pot fi ocupate în procent de cel mult 70%, mai anunță premierul.
„Propuneri importante pe care le transmit astăzi CNSU:
– pentru cei care vor merge la slujba de Paște, circulația pe timpul nopții să fie permisă până la ora 5:00;
– magazinele să rămână deschise până la ora 20.00 vineri înainte de Paște;
– stațiunile de pe litoral să fie deschise, respectând toate regulile în vigoare, dar cu capacitate de maximum 70% (exact așa cum sunt acum stațiunile de la munte)”, scrie Florin Cîțu.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență urmează să se reunească joi, înaintea ședinței de Guvern în care va fi aprobată o nouă prelungire a stării de alertă.
Apoi daca pana la ora 5 dimineata este liber, inseamna ca nu va fi restrictie.
Asa m-ai baieti ! Doara si virusul va fii si-ia la biserica ?! Nu va panica-ti nu se va virusa nimeni de paste ! In vne sa rad !
Virusul se va spovedi… Sau moare. Hmmm, nu se stie.
Nuuu! Dacă ieși de la slujbă se consideră că ai fost vaccinat pe o perioadă de 24-48 h! Asta depinde și de cât de credincios ești și de cât ai dat. Bineînțeles $ sau €. Se acceptă și lira sterlină. Amin.
Asta-i România. De paștele de rit vestic nu a fost nimic special și a fost bine așa acum musai să facem ceva că cifrele încep să arate prea bine!?😱😤 Cât de tâmpiți pot fi unii?
https://www.activenews.ro/covid/Fauci-da-in-balbaiala-in-fata-%E2%80%9EFenomenului-Texas-Restrictiile-au-fost-ridicate-total-inclusiv-masca-si-cazurile-continua-sa-scada-166147
Păi da, pentru că tot trebuie să trecem peste indiferent cum. Asta spun și iesperții. Unii se ascund și în gaură de șoarec și tot se pozitivează până la urmă. Sunt nenumărate cazuri. Iar mulți mor, da așa e, dar asta din cauză că au alte probleme care mulțumită “sistemului minunat” acum sunt neglijate cu desăvârșire. Ce de procese penale vor fi în curând pe speța asta!!! Probabil arunci toți iesperții lui pește prăjit se vor înscrie voluntar în prima misiune numai dus către Marte.😱🤮
Era să uit! De 1. Mai vaccinarea se transmite prin tradiționala halbă de bere și niște mici. Bineînțeles cu cât se consumă mai mult vaccinul va fi mai puternic.🤪
https://www.activenews.ro/covid/Fauci-da-in-balbaiala-in-fata-%E2%80%9EFenomenului-Texas-Restrictiile-au-fost-ridicate-total-inclusiv-masca-si-cazurile-continua-sa-scada-166147