Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Vaccinarea anti-COVID la copii ar putea începe în această vară

Vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani ar putea începe în România din trimestrul al treilea al acestui an, adică în timpul verii, a spus la Digi24 medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare. Compania Pfizer a anunțat zilele trecute că vaccinul său anti-COVID este 100% eficient la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani.

„Este cât se poate de clar că este un vaccin sigur și eficient, inclusiv la grupa de vârstă 12-15 ani, și probabil că se va dovedi la fel și la celelalte grupe de vârstă. Noi estimăm că într-o perioadă de două luni vom avea o autorizare oficială atât de la Agenția Americană pentru Medicamente, cât și de la Agenția Europeană, așa încât vom putea și noi din trimestrul trei, probabil, să dăm posibilitatea și celor care doresc cu vârsta sub 15 ani să se vaccineze”, a spus Gheorghiță.

Întrebat câți tineri peste 16 ani s-au vaccinat deja, medicul a răspuns: „Erau și din etapa a doua, fiind cu boli cronice, câteva mii. Ne-am uitat și la această grupă de vârstă, cum ne-am uitat și la peste 100 de ani și erau câteva zeci de persoane vaccinate și m-am bucurat foarte mult”.

Sursa: Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.