Mircea Govor doreşte să redevină preşedintele PSD Satu Mare, după ce a fost achitat în dosarul în care a fost trimis în judecată. El a declarat la emisiunea PortalSM LIVE, moderată de jurnalistul Gil Pietrar, că îşi doreşte această funcţie şi că se va întoarce la şefia PSD Satu Mare dacă îl vor accepta colegii.
Fostul lider PSD a spus că a fost forțat de împrejurări să plece din funcția de președinte, iar după ce a fost achitat ar fi normal să revină în funcția filialei județene a PSD.
“Nu mă mai gândesc, nu este ăc nu vreau. În condiţiile în care colegii mei mă vor accepta, mă voi intoarce înapoi. Clar! Deci îmi doresc lucrul acesta. (…) Partidul nostru este un partid greu de condus, nu este uşor, e cel mai mare partid din România. Colegii sunt mulţi”, a declarat Govor.
El consideră că majoritatea colegilor săi de partid au înţeles situaţia.
“Primul lucru, vreau să fac armonie, bună înţelegere, unitate în partid. Să devenim ceea ce am fost. Să nu se mai vorbească Satu Mare că sunt două, sau trei, sau patru sau cinci găşti. Asta e ruşinos când auzi într-o organizaţie”, a arătat Mircea Govor.
În opinia sa, nu mai trebuie să plee nimeni din PSD, după ce anumite persoane precum Octavian Petric, au plecat, astfel că partidul “s-a curăţat”.
“Toţi colegii mei care sunt acum în PSD trebuie să rămână. Partidul, după părerea mea e curăţat de uscături. O singură persoană mi-o doresc să vină înapoi, e primarul din Tăşnad, Adi Farcău. În rest, pe niciunul”, a mai spus Govor.
Ma scuzati, acest interviu l-a dat pe 1 aprilie?
Cred ca nici cei care au votat cu PSD nu il mai vor.
Ca gluma de 1 aprilie e super. As dori sa aud parerea unor grei din PSD Gheorghe Ciocan, Gabriel Les, Oliviu Buzgau.
Gura păcătosului adevăr grăiește. Ei sunt doar niște găști.
Îl vor toți șef nimeni nu are curajul sa carcoveze in front se teme de el că de dracu,câtva care mai sar la gâtul lui și de aia se ocupă când pune mana pe sefie,o să fie un circ continuu în PSD Satu Mare!
Mai da ce o sa urmeze în acest partid format din ,,găsti”.O sa avem ,,circ pe pâinea” circari o sa fie mircică băiat fără frică și găștile psd.O sa bage spaima în tăganii de prin Stana și o sa-i mobilizeze la vot mai ceva ca drac-nea.Spre deliciul dneavoastra o sa va dau un link sa vizionați despre vremuri de trista amintire.
https://youtu.be/qSfbHoXOxP8
Govor are peste 60 de ani. Toţi politicienii care au avut o cădere de genul în care a avut-o el nu au mai revenit. Dacă revine totuşi, va fi un lucru care va arăta putreziciunea locală a partidului şi lipsa de vigoare la nivel de conducere. Ceea ce e de bine! Zic eu.
Mda. S-a tot văzut câtă vreme grossvaterul local (DJ Govor) era tras pe dreapta partidul era cam fără conducere. Sau aveai impresia că e ceva interimar până revine el. Într-o democrație normală trebuie să fie și partide de stânga cum trebuie să fie și partide de dreapta sau de centru. PSD nu este partid de stânga. Este ceva de stânga-mafiot. Ceva asemănător era în Italia partidul creștin democrat. Chiar ar fi bine pentru țară ca să se reformeze cumva. De o vreme deja am impresia că structura creată este incapabilă de așa ceva.
Da ce v am zis?!valoarea satmarului !daca era nainte de alegeri sentința asta era senator !!!
Stați liniștiți, are grijă usr de țara asta ,lingeți liniștit, năpârcilor…..
PSD de ţară îl mânca grija, ce să zic… Dacă nu cumva ţara eşti tu şi ceilalţi profitori…