Ultima actualizare: azi, 20:42

Locale

FOTO. Corturile au fost instalate! Astăzi începe vaccinarea în parcarea mall-ului din Satu Mare

Vaccinarea fără programare începe, astăzi, în parcarea mall-ului Shopping City din muncipiul Satu Mare. Corturile au fost instalate încă de ieri, urmând ca în cursul zilei de astăzi să înceapă vaccinarea fără programare. 

Având în vedere necesitatea creșterii capacității de vaccinare a populației în județul Satu Mare, în scopul atingerii indicelui necesar imunizării colective optime, Instituția Prefectului Județul Satu Mare, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Primăria Municipiului Satu Mare au făcut demersuri pentru suplimentarea fluxurilor de vaccinare din Municipiul Satu Mare și prin deschiderea unui centru de vaccinare în parcarea Shopping City Satu Mare, pe Drumul Careiului nr. 17.

Centrul va funcționa vineri, 07.05.2021 în intervalul orar 14.00-20.00, iar sâmbătă 08.05.2021 și duminică 09.05.2021 între orele 10,00 – 20,00 și va dispune de patru fluxuri de vaccinare cu serul produs de compania Pfizer. Accesul persoanelor se face pietonal, vaccinarea se realizează fără programare, iar datele persoanelor vaccinate vor fi introduse în Registrul Electronic Național de Vaccinare, de unde se va emite și adeverința de vaccinare. În România vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 este voluntară și gratuită.

Persoanele care doresc să se vaccineze se vor prezenta doar cu actul de identitate. Chestionarul de triaj va fi completat pe loc, dar, pentru operativitate, se poate prezenta chestionarul completat anterior și descărcat prin accesarea site-ului RoVaccinare.

Prefectul Altfatter Tamas invită cât mai mulți sătmăreni la noul maraton, un maraton al sănătății și al siguranței, pentru că doar vaccinarea este soluția optimă pentru revenirea rapidă la o viață normală, într-un mediu favorabil și sigur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.