Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

Dr. Iulia Ardelean, medic specialist dermato-venerologie la Clinica Korall! De ce să ne ferim de soare? 

Un nou medic dermatolog şi-a început activitatea la Clinica Korall. Absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, dr. Iulia Ardelean şi-a efectuat stagiul de rezidenţiat în cadrul Clincii de Dermatovenerologie din Cluj-Napoca, iar de câteva luni face parte din echipa clinicii Korall din Satu Mare.

Am ales Clinica Korall pentru că mi-am dorit să lucrez într-un sistem care să-mi permită dezvoltarea pe plan profesional, un sistem în care să pot progresa”, a spus dr. Iulia Ardelean.

Dr Iulia Ardelean atrage atenţia asupra faptului că oamenii trebuie să îşi trateze cu seriozitate pielea. 

“Toată lumea ar trebui să cunoască importanța pe care o are examinarea anuală a pielii de către medicul dermatolog, indiferent dacă prezintă sau nu leziuni tegumentare, aici referindu-mă în special la nevi melanocitari (alunițe). 

Scopul principal al monitorizării nevilor este de a preveni și de a depista precoce melanomul, care este un cancer cutanat extrem de agresiv, cu capacitate de metastazare și care poate fi fatal. Și pacientului îi revine un rol important în depistarea precoce a acestuia prin autoexaminarea regulată a tegumentului.  Asimetria alunițelor (o jumatate nu corespunde cu cealaltă jumătate), marginile neregulate sau slab definite,  modificarea culorii sau prezența culorilor multiple (diferite nuanțe de maro, negru, roșu), dimensiunea peste 6 mm  (uneori melanoamele pot să aibă dimensiuni mai mici de 6 mm în momentul diagnosticului), evoluția leziunilor (o leziune care își modifică caracteristicile sau care este diferită de celelalte leziuni pe care pacientul le are) sunt semne de alarmă care ar trebui sa conducă pacientul la medic. 

Evitarea expunerii excesive la soare este important din mai multe motive. 

Unul dintre acestea și cel mai important este reducerea riscului de apariție al cancerelor cutanate, alături de reducerea riscului apariției arsurilor solare (expunerea la soare intensă intermitentă în copilărie, urmată de expunerea cronică la soare este unul din factorii de risc pentru dezvoltarea melanomului) și prevenirea îmbătrânirii premature a tegumentului”, a declarat dr. Iulia Ardelean. 

Cum protejăm pielea de soarele în exces și prevenim astfel cancerele de piele? 

“În primul rând, prin evitarea expunerii la soare între 10 am și 16 pm. Este important să înțelegem că expunerea la soare nu înseamnă numai să stăm la plajă.

În al doilea rând, prin utilizarea îmbrăcămintei adecvate care să acopere o suprafață a pielii cât mai mare, a unei pălării care să acopere fața și gâtul, a încălțămintei adecvate, a ochelarilor de soare cu protecție UV. 

Cremele de protecție solară sunt un accesoriu care nu ar trebui să lipsească pe perioada verii și nu numai. Acestea trebuie alese astfel încât să aibă spectru larg (UVB și UVA),  factor de protecție de minim 30 (SPF) și să fie rezistente la apă. Cremele cu SPF se aplică pe zonele foto-expuse cu 30 de minute înainte de expunere și este necesară reaplicarea lor din 2h în 2h, iar în cazul transpirației abundente sau înnot, se reaplică imediat. 

Nu trebuie să cădem în nicio extremă, dar este important să înțelegem că pielea trebuie protejată” a explicat dr. Iulia Ardelean.

In viitorul apropiat, pacienţii vor putea beneficia de consultaţii gratuite, cu bilet de trimitere de la medicul de familie.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să sunați la recepția clinicii.

***

Clinica Korall are 18 specialități medicale în ambulatoriul de specialitate, iar ca dotare tot ce este necesar pentru un diagnostic corect și rapid: în imagistică și laborator de analize hematologice, biochimice, serologice, imunologice, virusologice etc.

În cadrul clinicii se pot efectua și examinări pentru medicina muncii și se află și o farmacie complexă.

Contact

Clinica Korall
Satu Mare
P-ta Eroii Revolutiei nr. 22

Tel: 0361-412.037 / 0361- 800.820
Mobil: 0771-630034
Fax: 0361-882281
E-mail: [email protected][email protected]

Un comentariu

  1. Ghita Joldos Răspunde

    Multumim de sfaturi D-ra Doctor. O sa incercam sa le respectam !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.