Ultima actualizare: azi, 22:25

Locale

FOTO. După 11 ani în Adăpostul de Noapte, o sătmăreancă (76 ani) se mută la casa ei

Direcția de Asistență Socială și Centrul Social de Urgență pentru Adulți – Adăpostul de Noapte continuă demersurile de integrare în societate a beneficiarilor care depun eforturi să își schimbe radical viața.

Un exemplu care arată că niciodată nu e prea târziu să o iei de la început este doamna Ana-Maria Osvath, în vârstă de 76 de ani. După 11 ani în care a locuit la Adăpostul de Noapte, senioara se mută în sfârșit la casa ei, pe care a reușit să o cumpere din banii pe care i-a strâns în această perioadă.

,,Am reușit să strâng acești bani pentru că am avut un obiectiv. Doar așa poți să faci economii, dacă știi pentru ce strângi și îți dorești mult ceva. Am vrut să mă mut la casa mea, să am parte de o bătrânețe liniștită. Îmi place casa, are o grădină frumoasă, e micuță și stilul tradițional îmi amintește de casa bunicilor. Mulțumesc colectivului Adăpostului de Noapte pentru toată susținerea și implicarea. Nu aș fi reușit singură!”, spune doamna Ana-Maria Osvath.

Ea este de profesie contabilă și după mai bine de 25 de ani munciți a avut parte de multe greutăți și provocări, un divorț în urma căruia a pierdut tot ce avea și o boală care nu i-a mai permis să muncească, astfel că a ajuns beneficiara Adăpostului de Noapte.

În ultimii ani, colectivul și beneficiarii centrului au devenit familia ei, alături de care a împărțit bucuriile și tristețea, dar care au sprijinit-o să își îndeplinească visul și să se mute la casa ei.

După verificarea actelor și realizarea tuturor măsurilor legale, astăzi, doamna Ana-Maria Osvath a primit cheile casei sale de la coordonatorul Centrului, Nicolae Creț, care împreună cu colectivul centrului și ceilalți beneficiari și cu sprijinul unor oameni generoși o vor ajuta pe senioară se facă reparațiile necesare și lucrările de amenajare a locuinței, astfel încât să aibă parte de tot confortul.

În ultimul an, un număr de 14 beneficiari au reușit să părăsească Centrul Social de Urgență și să se integreze pe piața muncii, devenind oameni care prin eforturi reușesc să își depășească condiția și să se descurce singuri.

 

 

4 comentarii

  1. Demostene Răspunde

    Unde și cum se poate veni în sprijinul ei?

  2. Vlad Tepes Răspunde

    In sfirsit vad si eu vorbindu-se cu respect fata de o persoana in virsta, fara expresia oarecum jignitoare, “batrina” !
    Nu este mai urit decit sa spui ca “…un batrin de 65 de ani…” etc.
    Se pot folosi ca in exemplul de fata expresii ca “domn” sau “senior” …dar nu “batrin”….este echivalent cu “epava” , or, nimeni nu ar trebui catalogat in mod jignitor sau umilitor !
    Bravo celor care au redactat articolul !

    • Crack Răspunde

      Deci scrii numai aberatii…. de cand cuvantul batran e jignitor?? …eventual sa-i fi spus martalog/oaga eventual era jignitor.
      Tu sigur esti “vintage” si nu vrei sa accepti. 😉

  3. Romanistan citizen Răspunde

    De aici ce putem înțelege? Că lucrezi o viață întreagă, plătești taxe și impozite că la un moment dat dacă ești strâmtorat sau în necaz tot singur trebuie să te scoți! Acum mai recentă știre este că cică vom ieși la pensie la 70 de ani! Adică lucrezi 45-50 de ani și decartezi la stat la greu și pentru ce? Pentru ca să nu ai acces la sistemul sanitar sau pentru o pensie mizeră de care poate te vei bucura maxim 5-10 ani????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.