Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Harta salariilor la un an de pandemie: Cât câștigă un angajat din Satu Mare

Un angajat din Bucureşti a câştigat, în medie, 4.700 de lei net în martie, cu 400 de lei mai mult faţă de perioada similară din 2020 (+8%), titrează Ziarul Financiar. În județul Satu Mare creșterea a fost de puțin peste 150 de lei în ultimul an (+5,8%). De menționat că în 22 de judeţe salariul mediu este mai mic de 3.000 de lei net/lună.

Bucureşti, Cluj, Timiş, Ilfov şi Iaşi sunt zonele cu cele mai mari salarii medii înregis­trate în luna martie, aici angajaţii câştigând, în medie, între 3.500 şi peste 4.700 de lei net pe lună.

Cele mai mici salarii din România le obţin angajaţii din Teleorman, Maramureş, Harghita, Suceava şi Brăila, unde valorile salariului mediu net variază între 2.600 şi 2.700 de lei net pe lună.

În județul Satu Mare, salariul mediu este de 2.855 de lei net/lună, iar creșterea a fost de puțin peste 150 de lei în ultimul an (+5,8%).

În ultimul an, cel mai mult au crescut salariile angajaţilor din Braşov (+13,1%), Iaşi (+11,6%), Bihor (+11,5%) şi Timiş (+11,4%), iar cele mai mici creşteri au fost în judeţele Dolj (+1,7%), Brăila (+1,7%), Harghita (+2,6%), Constanţa (+3,1%), Vaslui (+3,4%) şi Teleorman (+3,5%).

La nivel naţional, salariul mediu a ajuns la 3.547 de lei net în luna martie a acestui an, în creştere cu 7,7% faţă de perioada similară a anului 2020. Deşi angajaţii români au avut parte de creşteri salariale mai mari decât cele practicate în alte state europene, în continuare salariile medii sunt mici în rândul statelor Uniunii Europene.

 

Sursa: Ziarul Financiar

 

 

9 comentarii

  1. hingeru Răspunde

    Aici in SM se inteleg firmele, ca nu cumva sa se dea salarii prea mari. Unii au si aici salarii foarte mari cei care stau cu gura pe muncitori. Preturile au explodat si vor mai creste. Salariile nu. Sa vina pandemia!!!

    • Unu' Răspunde

      De obicei, se stă cu gura pe muncitorii puturoși, cei harnici sunt lăsați să lucreze!
      Dacă se țipă la tine, poate că problema ești chiar tu …

      • radical2 Răspunde

        Eu sunt un muncitor harnic si sunt lasat sa lucrez. Dar salariul tot atata e ca a unui “puturos”. Managerii iau salarii mari doar sa faca pe gardienii. Nu lucrez in productie. Fac ceva mult mai avansat dar nu vreau sa spun ce. Dar am si eu sef, si vad foarte bine chestiile astea. Si este foarte adevarat. Sefi platiti bine, ca sa inchida gura subalternilor/muncitorilor. In fond, in Satu Mare, un subaltern stie mai mult decat un manager si asta e defapt marea problema. Ca pe un om prost il pui sa linga mai usor si il faci sef(gardian) peste ceilalti care totusi mai au judecata. Exact ca la comunisti doar ca se intampla ln privat. Si sunt convins ca sunt si intelegeri intre firme fiindca nu prea este concurenta . E un “oligopol” de 2-3 firme mari care dicteaza. In concluzie, la noi sunt sefi (gardieni) si executanti. Nimeni nu e curios de promovare sau dezvoltarea angajatilor. De aceea si salariile mici….Stiu replica..nu-ti convine…pleaca. Asta e cel mai usor de spus, mai ales pentru un asa manager. :))))

        • John Doe Răspunde

          Exact cum ai punctat, toti is sefi. Nu exista manageri sau lideri pe acele pozitii. Problema este ca majoritatea traiesc pe acel salariu si nu isi permit sa demisioneze. Decat sa ofere o marire de salariu decenta (nu ajustarea anuala pe baza inflatiei) prefera sa lase un angajat cu experienta si care cunoaste deja toate procesele, are relatiile interne si externe stabilite sa plece si sa angajeze altul care trebuie scolarizat si are nevoie de minimum 6 luni sa devina productiv si sa isi formeze acele relatii + nu ai certitudinea ca acel angajat va fi productiv sau ca nu va demisiona dupa perioada de scolarizare.

  2. hingeru Răspunde

    Tu al ,unu, , sunt sigur ca nu lucrezi nici unde. Nu stiu de ce se baga aia care nu stiu cum sta treaba. Radical 2, stie, este exact cum spune el

  3. Gheorghe Răspunde

    Acuma nu putem sa generalizam,nu în toate firmele se sta cu gura pe oameni.Ai locul tău de munca,îți faci treaba și la sfârșitul zilei se poate constata dacă ai muncit sau doar ,,au fript-o”.Randamentul nu este în fiecare zi la maxim și asta datorita mai multor factori(nu întru în detalii).Bineînțeles că mai trebuie sa fie și coordonatori și organizatori ai atelierelor,indiferent de domeniul in care muncim.Sunt anumite comenzi care au prioritate,sunt faze de lucru care trebuie respectate,urmărite,verificate și la momentul livrării,la export sau intern,produsul trebuie sa fie executat conform normelor și cerințelor beneficiarului,CALITATE SI TERMEN DE LIVRARE RESPECTAT.
    In anumite firme sunt camere video peste tot,numai chiar la toaleta nu au.Ai mers cu doua minute mai repede la pauza de masa imediat ești bifat deoarece patronul te urmărește și de acasă.Stil hitleristo fascist și pe lângă asta nici nu-ti trece leafa în cartea de munca…știți voi la mica înțelegere,minim pe economie și restul,, în mâna”.Sunt unii(marea lor majoritate)pentru care ești doar un obiect,adică nu reprezinti decât bipedul care-l ajuta pe el sa-și facă viața mai bună,sa-si permită TOT ce vrea mușchii lui iar dacă ai demnitate și nu executi TOT ce vrea el ești sruncat afara ca o măsea stricată.
    Cunoașteți și voi asemenea specimene?

  4. H&R Răspunde

    Si va mai mirati ca pleaca oamenii harnici in strainatate la munca? Eu nu, absolut.

  5. Nha Răspunde

    Media asta e crescuta mult de salariile celor care lucreaza la stat . Si cum in Bucuresti sunt mai mult de-o gramada se observa “ la cantar” !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.