Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

De ce se moare pe șoselele din Satu Mare. 14 persoane au decedat anul acesta în accidente rutiere

Viteza constituie una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe raza județului Satu Mare, aceasta având un impact major chiar şi atunci când constituie doar cauza secundară sau indirectă a accidentelor rutiere, informează Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare. Potrivit IPJ, în urma unui accident cauzat de o depăşire neregulamentară, sau de o neacordare de prioritate, urmările sunt mult mai grave dacă autovehiculele implicate au circulat cu viteză excesivă.

Pe cale de consecinţă, combaterea vitezei excesive constituie o preocupare constantă a poliţiştilor rutieri sătmăreni şi se realizează prin multiple acţiuni în care este utilizată aparatura radar.

Alte două domenii sensibile și care alături de viteza excesivă reprezintă principalele cauze generatoare de accidente grave pe raza județului Satu Mare, sunt conducerea sub influența băuturilor alcoolice și neacordarea priorității de trecere vehiculelor.

De asemenea, categoriile de participanţi la trafic frecvent victimizate, constituite din pietoni, biciclişti, motociclişti şi căruţaşi sunt avut în vedere permanent de poliţiştii rutieri.

Contravenţiile statice, precum opririle şi staţionările neregulamentare, nu sunt generatoare de accidente rutiere şi nu au un impact atât de important asupra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii participantilor la trafic, pericolul public al acestora fiind mult mai redus, însă din pricina impactului pe care-l au asupra fluenţei şi civilizaţiei traficului rutier, sunt mereu în atenţia poliţiştilor.

Gama activităţilor poliţieneşti se execută într-o ordine de priorităţi generate de evoluţia situaţiei operative, mai precis intervenim acolo unde este cea mai mare nevoie.

Astfel, apelurile de urgenţă prin S.N.U.A.U. 112, prin care se semnalează accidente cu victime omeneşti, vor fi gestionate în regim prioritar faţă de orice altă activitate, măsurile de siguranţă publică efectuate în interesul cetăţenilor cu ocazia unor evenimente fiind mult mai benefice comunităţii decât controalele rutiere şi aplicarea de sancţiuni contravenţionale.

De asemenea, combaterea unor cauze generatoare de accidente şi educarea din punct de vedere rutier a categoriilor vulnerabile de participanţi la trafic, va avea întâietate faţă de alte activităţi, iar punctele/segmentele de şosea cu risc de accidente vor fi avute în atenţie mai mult decât locaţiile în care nu se produc accidente, ori nu sunt semnalate încălcări grave ale Legii.

Pentru conştientizarea riscurilor generate de lipsa conduitei preventive şi a urmărilor grave pe care le poate avea încălcarea normelor rutiere, aducem în atenţia participanţilor la trafic o situaţie statistică a accidentelor rutiere grave produse în primele 6 luni ale anului 2019, comparativ cu primele 6 luni ale acestui an:

În anul 2021 pe raza județului Satu Mare s-au produs 101 evenimente rutiere cu 16 mai puține decât în anul 2019;

În anul 2021 în urma accidentelor rutiere produse au rezultat:

  • 14 persoane decedate, cu una mai puțin față de anul 2019;
  • 16 persoane rănite grav, cu 27 mai puține decât în anul 2019;
  • 96 de persoane rănite ușor, cu 7 mai puține decât în anul 2019.

În acest context, deși se constată că anul acesta trendul în ceea ce privește dinamica producerii evenimentelor grave este unul descendent recomandăm tuturor participanţilor la traficul rutier, să manifeste maximă atenţie, să adopte o conduită preventivă sporită, să circule cu prudenţă şi să respecte prevederile legale în vigoare, precum şi indicaţiile poliţiştilor rutieri.

Sursa: IPJ Satu Mare

17 comentarii

  1. radical2 Răspunde

    Ce intrebare stupida. Fiindca sunt multi care nu stiu sa conduca. Plus e perioada cand vin cei din strainatate. Cu astia trebuie atentie sporita ca e greu sa le intuiesti intentiile. Nu poti merge dupa reguli cand vezi de ex un numar de anglia sau belgia, trebuie mai bine sa fii precaut.

  2. Crack Răspunde

    Si anul 2020 unde este? Sau ala e exclusiv pt. covid?

    • Satmarean Răspunde

      Atunci nu prea au fost măi crakos fiindcă erau restricții de circulație.

    • Milițianul Răspunde

      În 2020 au murit de COVID toți, chiar și cei din accidentele rutiere….

  3. Satmarean Răspunde

    Atenție sporită trebuue avuta în vedere în lunile iuie, august , luni estivale , concedii, plus că vin acasă foarte mulți căpșunari și mai mult, anul trecut nu au putut veni. Atenție !!!!

  4. altu fără bmw Răspunde

    Simplu. Se moare de selecție naturală. Ăștia care se cred nemuritori dau colțul. Problema este că se mai întâmplă să mai ia cu ei și tineri nevinovați. A se vedea accidentul din stația de autobuz din Baia Mare. La faze din astea mă enervez rău de tot. Nu am nimic dacă pleacă pe pășunile veșnic verzi ale lui Manitou dar singuri. Cred că dacă ar exista măcar un dram de răspundere pentru cel cu care a făcut școala de șoferi ori cel care a acordat permisul (probabil prea ușor) atunci ar scădea în timp și numărul de astfel de grozăvii.

  5. Marius Răspunde

    Se moare dintr-un motiv simplu…. Asta este ROMÂNIA!!!
    Capsunari sau nu, nu prea e important… așa e romanul… știe sa calce pedala fiindcă așa este educat… nu se gândește deloc la cei din trafic fiindcă el este….ROMAN!
    Și dacă mai luam in considerare infrastructura se face un amestec perfect de a deveni țara cu cei mai mulți morți Per capital din EU!!!

  6. godina Răspunde

    PERMISE CUMPARATE 400-500 EURO ……… sa nu ne miram………tara retardatilor…

  7. Mae Răspunde

    Salutare ! Am mașina tare dar respect regulile ,stau în spate la Dacia logan ,nu mă aventurez in depășirii alea alea de șmecher și mă pazeste Domnul !!! Deci care este șmecheria ?!?, bă cînd i văd pe alții ce depășirii fac minse ridica parul pe cap !!!!’ Bă potolitivă !!!!! Drumuri bune !!!

    • Cetateanul Răspunde

      Nu conteaza ce masina conduci, conteaza doar cum o conduci . Si eu conduc Logan, un 80 la ora mi se pare o viteza sigura pentru masina, rar cand urc peste . Drumuri bune !

  8. Jolta Răspunde

    Lumea butonează telefone ……. Poliția doarme…..
    Amenzi micuțe…….
    Totuși la ce vă așteptați ??……

  9. Ășâțî Răspunde

    Eu m-am hotărât să nu mai dau niciodată blitzuri la ceilalți șoferi, când văd un echipaj de poliție în acțiune. Poate mai salvez așa câte o viață.

  10. Ășâțî Răspunde

    Omeni buni!
    Respectați limitele de viteze impuse și liniile continue! Nu degeaba sunt puse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.