Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Festivalul Tradițiilor și Meșteșugurilor din localitatea Amați, la cea de-a V-a ediție

Duminică 1 august 2021 de la ora 18:00, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Păulești, organizează la Muzeul Comunei Păulești din localitatea Amați (curtea Școlii Gimnaziale Amați), cea de-a V- a ediție a Festivalului Tradițiilor și Meșteșugurilor.

Evenimentul va fi centrat pe activități artistice, iar meșterii populari din Țara Oașului, Zona Codrului și de la Asociația Borokagyökér, vor avea ocazia să-și prezinte măiestria.

Ideea festivalului este aceea de a promova tradițiile și valorile tradiționale. Un element specific al comunei Păulești fiind multiculturalitatea, programul artistic oferit de artiștii sătmăreni și nu numai, va fi unul pe placul tuturor participanților.

În program vor evolua: Nicolae și Nicușor Mureșan, Petrică Mureșan, Marian Buzilă, Ionuț Rotar, Bianca Cionca, Ionela Bumb, Darius Câmpean, Bogdan Bota, Karina Molnar, Lavinia Roman, Aida Negrea, Alexandra Nagy, Paula Cornea, Carmen Osian, Simon Szilvia, Ansamblul Folcloric al Județului „Doruri Sătmărene” – secția română; Ansamblul Folcloric al Județului – Szatmár Megyei „Szamoshát” Néptáncegyüttes – secția maghiară; și Ansamblul Folcloric „Vatra” – Santău.

Sursa: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare

 

5 comentarii

  1. Amati Răspunde

    Da cu drumu cum ramine?

  2. Cetateanul Răspunde

    Lăsă drumu dracului mă prietene,acuma suntem la Festival,tu nu ai înțeles articolul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.