Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

FOTO. A fost amplasată prima bornă a drumului expres care va conecta Satu Mare de Ungaria

La cererea Ministerului Inovării și Tehnologiei din Ungaria, au sosit azi la Satu Mare reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru a stabili punctul de întâlnire a drumului care va lega cele două țări. Astfel, în zona de frontieră româno-maghiară de la Oar, a fost amplasată borna care marchează punctul de conexiune dintre cele două tronsoane de drum de pe teritoriul României și Ungariei.

Înainte de vizita pe teren, reprezentanții CNAIR au purtat o discuție cu prefectul Altfatter Tamás, subprefecții Radu Bud și Lavinia Kiss, directorul Cancelariei Prefectului, Robert Kovacs,  președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, administratorul public al județului Satu Mare, Maskulik Csaba și primarul comunei Vetiș, Iuliu Ilyes.

La întâlnire s-a afirmat faptul că, în prezent, se lucrează la studiul de fezabilitate si întocmirea proiectului tehnic , în același timp, se are în vedere identificarea tuturor surselor de finanțare posibile pentru începerea lucrărilor în cel mai scurt timp posibil. În perioada următoare vor fi identificate  identificați proprietarii terenurilor care străbat traseului viitorului drum expres.

Drumul Expres din județul Satu Mare va asigura legătura cu Ungaria prin viitorul punct de trecere al frontierei de la Oar și va prelua o parte din traficul care se desfăşoară pe reţeaua de drumuri existente, determinând scăderea timpului de parcurgere a distanţelor, reducerea emisiilor de substanţe poluante, a nivelului de zgomot și condiţii sporite de siguranţă şi confort în trafic.

11 comentarii

  1. 😎 Europol 😎 Răspunde

    Poate vine statul maghiar så ne facã autostradã, dacã noi nu suntem in stare de nimik ☠️
    Noroc cu UDMR, mãcar vom avea drum expres, cã dacã ar fi dupã ceilti, atunci încã ne-am da pe drumuri cu pieteis si praf…!

  2. Radical2 Răspunde

    UDMR n-are treabă cu drumul expres în primul rând . In al 2-a rand acest articol mi se pare de Times New Roman :)))))))))). O sa ne distram azi.:)))

  3. Radical2 Răspunde

    Nu numai la vodka ;)…da oricât aș încerca , pe Polgarmester ur nu îl pot depășii :)))

  4. Kuka Răspunde

    In sfirsit vom fi legati de capitala cu un drum rapid!

  5. vasile Răspunde

    Felicitari UDMR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.