Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

FOTO. Amenzi pe bandă rulantă aplicate de polițiștii sătmăreni. Mai mulți șoferi lăsați pietoni

Astăzi, 11 august, în intervalul orar 07.00 – 09.00 și 17.00 – 19.00, poliţiştii rutieri sătmăreni au desfășurat acțiuni în sistem integrat, pe raza întregului județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Acțiunile desfășurate în cursul acestei zile, în care au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor rutiere, de ordine publică și de la transporturi, au avut, în principal, scop preventiv, în cele patru ore de acțiune fiind verificate modul de respectare a normelor rutiere și a celor privind transportul de marfă.

În urma abaterilor constatate, în doar patru ore, polițiștii au aplicat peste 100 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de aproximativ 38.000 de lei, pentru nerespectarea normelor rutiere. Au fost reținute 13 permise de conducere, respectiv cinci pentru consumul de alcool, șapte pentru neacordarea priorității de trecere pietoni iar unul pentru neoprire la cale ferată. De asemenea, au fost retrase nouă certificate de înmatriculare.

Totodată, a fost constată și o infracțiune de alcool în flagrant delict.

Exemplu:

În cadrul acțiunilor desfășurate în această zi, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au depistat la ora 08.00, un bărbat, de 43 de ani, din Tășnad, care se afla la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri. Astfel de acțiuni punctuale vor continua și în perioada următoare și vor viza și alte categorii de verificări.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.