Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Autoutilitară cu seria de șasiu modificată, oprită în vama Petea

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au descoperit la controlul de frontieră, pe sensul de intrare în România, o autoutilitară căutată de autorităţile din Italia. Din verificări s-a stabilit că seria de șasiu a mașinii, pansonată sub parbriz, a fost modificată prezentând urme de ștergere și vopsire recentă.

Marţi, 10 august, în jurul orei 12.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră cetăţeanul ucrainean T.K., în vârstă de 32 de ani. Acesta conducea o autoutilitară marca Mercedes Sprinter, pe care erau aplicate plăcuţe de înmatriculare specifice Poloniei.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat faptul că seria de şasiu pansonată sub parbriz a fost modificată, fiind vizibile urme de vopsire recentă. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, colegii noştri au aflat că maşina  figurează ca fiind căutată de autorităţile din Italia.

Autovehiculul, în valoare de aproximativ 93.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.