Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

FOTO. O șoferiță a intrat cu mașina într-un camion, pe DN 19. O persoană a fost rănită

Un accident de circulație s-a produs, ieri după-masa, pe Drumul Național 19, în zona localităţii Diosig, județul Bihor, unde un autocamion şi un autoturism au intrat în coliziune.

După primele cercetări, poliţiştii bihoreni au ajuns la concluzia că accidentul a fost provocat de o şoferiţă aflată la volanul unui autoturism Opel Vectra, informează Bihoreanul.

,,La ora 11.50, pe DN 19, în afara localităţii Diosig, o femeie în vârstă de 34 de ani din comuna Tarcea, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Săcueni – Oradea, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, iar astfel într-o curbă la dreapta, pe un sector de drum în rampă şi pe un carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus şi a intrat în coliziune laterală cu un ansamblu de vehicule format din autotren şi semiremorcă, condus regulamentar din sensul opus de un bărbat de 47 de ani”, a declarat, la solicitarea BIHOREANULUI, Ioana Lascău, ofiţer de presă al IPJ Bihor.

În urma accidentului rutier, o femeie în vârstă de 28 de ani, pasageră în autoturism, a suferit leziuni uşoare, mai precis o fractură de piramidă nazală.

Sursa: Bihoreanul

3 comentarii

  1. y Răspunde

    Hogyan, nincs BMW? Biztosan a határon túlról érkezik, mert ott nem engedhetik meg maguknak a drága autókat. Dik opel. Menj a szegénységbe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.