Ultima actualizare: azi, 19:47
Locale

FOTO. Sancțiuni pe bandă rulantă. Zeci de vitezomani, lăsați fără permis!

În cursul acestei zile, polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au organizat o acțiune, în sistem integrat, împreună cu colegi din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Bihor, Sălaj  și Maramureș, coordonată de către ofițeri din cadrul Direcției Rutieră a Inspectoratului General al Poliției Române.

Scopul activității l-a reprezintat reducerea numărului de accidente rutiere și a consecințelor acestora, determinate de nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind depășirea, conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau ignorarea altor reguli rutiere.

Obiectivul urmărit de polițiști prin aceste activități a fost  acela de a determina participanții la trafic să respecte regulile rutiere pentru siguranța lor și a celorlalți și să conștientizeze pericolul la care se expun prin încălcarea normele prevăzute de legislația rutieră.

Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii sătmăreni au aplicat 359 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 334.800 lei, dintre care:

  • pentru nerespectarea vitezei legale: 127;
  • pentru consum de alcool: 3;
  • pentru efectuarea de depășiri neregulamentare: 3;
  • pentru lipsă centură de siguranță: 36;
  • pentru alte abateri: 186 contravenții.

Totodată, au fost constatate 2 infracțiuni, pentru consum de băuturi alcoolice.

Pe parcursul activității au fost reținute 50 de permise de conducere, dintre care 44 pentru depășirea vitezei legale, 3 pentru consum de alcool și 3 pentru efectuarea de depășiri neregulamentare.

Pentru deplasarea în condiții de siguranță, polițiștii sătmăreni vă recomandă:

  • Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
  • Adaptaţi permanent viteza de deplasare la condițiile de drum, de trafic și la condițiile meteo;
  • Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri riscante sau neregulamentare;
  • Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule;
  • Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
  • Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi;
  • Adoptați o conduită preventivă pe tot parcursul deplasărilor.

Sursa: IPJ Satu Mare

3 comentarii

  1. Satmarean Răspunde

    Zilnic ar trebui astfel de acțiuni fiindcă e foarte mare indisciplină în trafic !!!

  2. altu fără bmw Răspunde

    Doar 3 pentru depășiri neregulamentare???? Unde ați dat măi frate amenzile? În ceva parcare?🤔😱😲🤮

  3. Puiu Răspunde

    Haideti vă rugăm si pe strada Păulesti,coltul Amatului,unde-i Santecul!Se parchează pe zebră,nu se acordă prioritate pietonilor!Se pot ridica zilnic suficiente permise!Vă asteptăm cu drag domnilor de la Rutieră!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.