Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Sătmărean, implicat într-un accident în lanț în Zalău. Impact între cinci mașini

Un sătmărean a fost implicat într-un accident în lanț, în municipiul Zalău. În urma evenimentului rutier, doi copii au fost transportați la spital.

În după-masa zilei de joi, 19 august, în jurul orei 16.00, pe bulevardul Mihai Viteazul din Zalău a avut loc un accident rutier în care au fost implicate nu mai puţin de cinci autoturisme, conduse de către un şofer din Satu Mare şi de patru şoferi din Sălaj, cu vârste cuprinse între 18 şi 41 de ani, titrează Sportul Salajean.

În urma impactului au rezultat două victime, doi copii cu vârsta de 9 luni, respectiv 5 ani care au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cei cinci şoferi au fost testaţi cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ în toate cazurile.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au condus la producerea acestui accident.

Sursa: Sportul Salajean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.