Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Șofer urmărit de Poliție pe străzile din Racșa. Reținut pentru 24 de ore

Ieri, 29 august, în jurul orei 21.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției oraș Negrești-Oaș, sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, aflându-se în serviciul de patrulare pe raza localității Racșa, au efectuat semnalele de oprire a unui autoturism care însă nu a respectat semnalele polițiștilor continuându-și deplasarea.

Pornind în urmărirea acestuia, polițiștii au constatat că la volan se afla un bărbat, de 43 de ani, din comuna Racșa, care nu posedă permis de conducere de nicio categorie. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o concentrație alcoolică de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge însă o dată ajuns acolo acesta a refuzat recoltarea.

Persoana în cauză a fost reținută de către polițiști pentru 24 de ore în cadrul dosarului penal întocmit de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de monstre biologice, conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.