Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Clujean căutat de autorități, depistat de polițiști în PTF Petea

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea – judeţul Satu Mare au oprit la intrarea în țară un cetățean român căutat de autorităţile române fiind emis pe numele lui un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Azi dimineață, în jurul orei 5.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în România cetățeanul român P.I., în vârstă de 33 de ani, domiciliat pe raza județului Cluj.

Cu ocazia verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul este căutat de către autoritățile din România pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației. Pe numele acestuia a fost emis de către autorităţile române un mandat european de arestare.

Persoana în cauză are de executat un an de închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, bărbatul a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.