Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Acțiune Caiac SMile. Tineri sportivi și persoane cu dizabilități au concurat la Delta Caiac Race

Sâmbătă, 9 octombrie 2021, juniorii din Satu Mare și membrii speciali ai echipei au reprezentat clubul Caiac SMile la competiția Delta Caiac Race a.k.a. ,,Cupa Cristian Băciucu” – ediția cu numărul 6, organizată de Ulise Galu alături de sponsorii Ulisomania, Hibiscus Sport si Buff.

Antrenați de Ionuț Stancovici, tinerii sportivi alături de persoanele cu dizabilități au concurat la proba de maraton a concursului, desfășurată pe brațul Sf. Gheorghe și canalele acestuia.

Traseul pe care au concurat aceștia a fost unul scurt, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, mai exact 6 kilometri: green village – brațul Sf. Gheorghe – Gârla Turcească – întoarcere pe brațul Sf. Gheorghe – green village.

Nimic nu i-a oprit pe membrii clubului din a aduce câteva rezultate frumoase:

Primele două locuri au fost obținute de juniorii Caiac SMile, iar premiul special, “Cupa Cristian Băciucu”, a fost obținut de membrii speciali Caiac SMile  (Vasile Bota, Bogdan Cioltea și Angéla Kohán).

Această activitate face parte din proiectul de finanțare “Caiacul, un stil de viață” finanțat de către Județul Satu Mare – Consiliul Județean Satu Mare.

Un comentariu

  1. Satmareanul Răspunde

    Respect!👏👏👏

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.