Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

FOTO. MOBILIZARE. Militarii sătmăreni au donat sânge pentru pacienții din spitale

Personalul din cadrul Batalionului 52 Geniu “Tisa” a sărbătorit altfel Ziua Armatei. Militarii sătmăreni au fost prezenți la Centrul de Transfuzii din municipiul Satu Mare, acolo unde au donat sânge pentru pacienții din spitale.

,,Precum înaintașii noștri au vărsat sânge pe câmpurile de luptă pe timp de război, pe timp de pace personal din cadrul Batalionului 52 Geniu “Tisa” își vor dărui sângele celor care au mai multă nevoie de el, în cadrul unei campanii de donare de sânge prilejuită de celebrarea Zilei Armatei. Campania își propune să contribuie la susținerea și încurajarea acțiunilor de donare benevolă de sânge.

Ziua de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca fiind ziua în care țara își sărbătorește Armata și pe cei care au fost și sunt în slujba ei.

De la prima încercare a doctorului Carol Davila din anul 1853 și până în prezent, donarea de sânge reprezintă un gest de maximă responsabilitate, altruism și umanitate, atât în vremuri de pace cât și de război, deseori reprezentând diferența dintre viață și moarte.

Militarii din garnizoana Satu Mare vor răspunde mereu prezent pentru a dona celor care au nevoie de sânge, mai ales în aceste vremuri care pun la grea încercare sistemul medical”, se arată într-un comunicat de presă semnat de comandantul Batalionului 52 Geniu “Tisa”, lt.col Marius Gheorghe Păcurar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.