Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Studenții de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, în slujba comunității

„Suntem o universitate comunitară, în slujba arădenilor, care răspunde prompt nevoilor societăţii” – sunt vorbele d-nei prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Iar faptele o demonstrează cu prisosinţă. Aflându-ne în plin val patru al pandemiei de COVID-19, studenţii medicinişti UVVG au răspuns solicitării Direcţiei de Sănătate Publică Arad.

Astfel, zilnic, studenţi ai Facultăţilor de Medicină, Stomatologie şi Farmacie, funcţie de orarul cursurilor, participă ca voluntari la efectuarea anchetelor epidemiologice. Concret, aceştia introduc datele arădenilor confirmați cu Covid, dar și a contacților, în sistemul informatic, și vor face asta și în perioada următoare, pentru a se ajunge la zi cu anchetele DSP.

„Cu cât procesăm mai multe date, cu atât mai repede vor ajunge la medicii de familie, și implicit la pacienți, rezultatele buletinelor. De asemenea, și deciziile de carantinare se vor emite mai repede. Dorim să mulțumim tuturor voluntarilor pentru implicare, chiar dacă asta înseamnă pentru ei să facă inclusiv nopți albe la DSP”, a punctat Horea Timiș, directorul DSP Arad.

Coordonatorul echipei de voluntari din cadrul UVVG, conf. univ. dr. Paul Freiman, preşedintele Senatului Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad este încântat de receptivitatea studenţilor: „Universitatea noastră a făcut un crez din dorinţa de a se pune în slujba comunităţii. Vom răspunde mereu unor astfel de iniţiative, în sprijinul comunităţii locale, studenţii medicinişti fiind activi în domeniul voluntariatului”.


Comunicat de presă Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.