Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Tânăr prins în Petea cu un o maşină de 100.000 de lei furată din Germania

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Petea – judeţul Satu Mare au descoperit la controlul de frontieră un autoturism marca Volkswagen Touareg, în valoare de peste 100.000 de lei , care figurează ca fiind furat din Germania.

Ieri, 23 octombrie a.c., în jurul orei 7.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, un bărbat în vârstă de 23 de ani, domiciliat pe raza județul Cluj.

Acesta conducea un autoturism marca Volkswagen Touareg, înmatriculat în Germania, an de fabricaţie 2014.

La controlul specific, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în bazele de date, în urma cărora au constatat că autoturismul mai sus menționat figurează ca fiind furat din Germania.

Drept urmare, autoturismul în cauză, în valoare de 100.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Petea, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.