Ultima actualizare: azi, 13:29
Publicitate

Nou și unic în Satu Mare: micropigmentarea scalpului printr-o procedură nedureroasă!

Nou și unic în Satu Mare, o nouă procedură împotriva alopeciilor (pierderea părului): micropigmentarea scalpului efectuată de către Sebastian Pop, unul dintre cei cinci scalp-micropigmentiști acreditați din România.

Sătmarenii apelează la aceasta procedură cu toate că în România nu este încă atât de cunoscută, fiind o foarte bună alternativă la implantul de păr, respectiv la persoanele la care nu se poate realiza implantul de păr sau la persoanele care au părul rar în urma implantului de păr (se poate face densitate), la acoperirea diferitelor cicatrici și a diferitelor tipuri de alopecii.

Această procedură a fost “împrumutată” de la micropigmentarea sprâncenelor, adaptată si patentă prima dată în lume în anul 2002 în Birmingham de către Ranbir Rai-Watson, iar în anul 2009 Mark Weston a adus în America pentru prima dată această procedură. Primii doi clienți ai lui, care și-au facut această procedură, au lucrat ulterior o perioadă pentru el, iar în 2012-2013 și-au deschis propriiile companii, la ora actuala fiind printre cele mai bune si apreciate companii din domeniu.

Procedură nedureroasă

Durata procedurii este aproximativ între 5 și 10 ședințe, în funcție de zona pe care se lucrează și se face o ședință pe saptămână. Procedura este nedureroasă pe scalp și nu seamănă deloc cu tatuajul corporal, deoarece nu se merge adânc cu procedura de micropigmentare, fiind diferită și tehnica de lucru.

„Având în vedere că această procedură nu este încă mediatizată la nivel național și nu este la „modă”, deocamdată, pot spune că foarte multe persoane mi-au acordat încredere. În total, până la la ora actuală, am finalizat 8 persoane și mai am în curs de finalizare încă 4 persoane care se află în diferite etape de lucru. Cursurile mele sunt cursuri efectuate la o academie acreditată și recunoscută la nivel internațional (Lavinia’s Pop Academy), iar produsele cu care lucrez (Schendel) sunt profesionale și special create pentru scalp. Sunt unul din cele cinci persoane care practică la nivel național acest curs special pentru scalp”, a spus Sebastian Pop.

CONTACT:

Telefon/Whatsapp: 0743 829 116

 

 

8 comentarii

  1. soldatu svejk Răspunde

    cine merge cu gaurile gata facute ,are reducere 50 %…burghie gasiti la magazinele de specialitate

  2. MZ Răspunde

    Draga Portal SM ar fi indicat sa cititi aceste anunturi inainte de a le publica !
    Greseli de ortografie banale !

  3. Romanistan citizen Răspunde

    Trimiteți oferte urgent la Kereskenyi și la Coica. De la atâta stress le-o picat tot părul. Sau ziceți că nu e de la stress!?!?😱🤔😲

    • gil Răspunde

      La gabi e de la cearta cu tarr. Cica nu vrea sa renegocieze procentul.

    • Altu Răspunde

      Eu o să-mi fac la capul de jos ! Daca nu mai functioneaza macar sa fie frumos ! 😱😤🤔🤯🤮

      • Sîca Răspunde

        @Altu. Fă-ți borat la amândouă, ai reducere …

      • Gheorghe Răspunde

        Altu…m-am prăpădit de râs când am citit comentul tău…mă gândesc că degeaba îl înfrumusetezi dacă nu ti-l vede boboru!!!du-l la expoziție,poate primești oarece premiu…ca am auzit ca se va face concurs și expozitie de exemplare de capete colorate și înflocite…

  4. Gheorghe Răspunde

    ….va dați seama ce afacere bănoasă.O sa stea amarastenii la rând la colorat scalpul,la plantat fire de floci cu plantatorul….ce de bani o sa facă specialistul lui pește prăjit,mai ales când o sa vina câțu-mâțu la plantat de floci în capul(nu pe cap!)său de supermenprimministru,susținut si manevrat de păpușarul șef,de malai-mare.
    Am auzit ca au floci de toate felurile.Vrei fir aspru și gros,au de mistreț,vrei pufos și fin diferite culori au de pisică siameza sau de care dorești.
    Vrei negru și creț?…avem o grămadă de dameze care se epilează total la,,muntele lui Venus”,sunt fire crete cu kilogramele.
    Mare afacere,mare,hai biboru la colorat de scafârlie și plantat de florci!!!!Nu va grăbiți,avem pentru tot boboru….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.