Ultima actualizare: azi, 17:36

Locale

Accident grav în județul Satu Mare! Două persoane au rămas încarcerate

ACTUALIZARE 2. În urma accidentului, o persoană, în vârstă de 87 de ani, a decedat, iar o altă victimă, în vârstă de 83 de ani, se află în stare gravă la spital.

Ce spune Poliția:

La data de 30 Noiembrie, la ora 13.24, polițiștii rutieri sătmăreni au fost sesizați cu privire la faptul că pe DJ 193 A, între localitățile Rătești și Socond, a avut loc un accident rutier.

În urma primelor cercetări efectuate la fața locului polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 38 de ani, din localitatea Stâna, aflându-se la volanul unui autoturism nu ar fi păstrat distanța față de vehiculul din față, condus de o femeie, de 60 de ani, din Satu Mare, intrând în coliziune cu acesta, proiectându-l în șanțul din partea stângă.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală gravă a unei pasagere, de 83 de ani, din Satu Mare, pasageră în autoturismul condus de femeia, de 60 de ani, respectiv vătămarea ușoară a acesteia și a unui alt pasager, de 87 de ani, din Satu Mare, aflat cu aceasta în autoturism.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.

Din nefericire bărbatul, de 87 de ani, a decedat la Spitalul Județean Satu Mare, ieri, 30 noiembrie.

Femeia de 83 de ani, care a fost rănită grav a fost transportata cu elicopterul la Baia Mare. Bărbatul, de 87 de ani, inițial a fost diagnosticat de medici ca fiind rănit usor, insa, din pacate, ulterior a facut stop cardio respirator in timp ce se afla la spital.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit.

ACTUALIZARE. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Satu Mare, a fost chemat în sprijin și elicopterul SMURD de la Jibou, precum și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

O victima a fost transportată cu elicopterul la Unitatea de Primire Urgente Baia Mare, iar două victime au fost transportate la Unitatea de Primire Urgente Satu Mare, una cu ambulanța SMURD (cu echipaj de prim-ajutor), cea de-a doua cu ambulanța Serviciului de Ambulanță Județean, iar o victimă a refuzat transportul la spital.

Știrea inițială:

Un accident grav de circulație s-a produs, în urmă cu puțin timp, în județul Satu Mare, după două autoturisme au intrat în coliziune. Două persoane au rămas Încarcerate.

,,Accident rutier între doua autoturisme, între localitățile Rătești și Socond. Două persoane încarcerate într-o mașină, una conștientă, iar cea de-a doua inconștientĂ”, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Satu Mare.

La fața locului s-au deplasat două ambulanțe SMURD, una cu modul de prim-ajutor și cea de-a doua de terapie intensivă mobilă și două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare.

 

 

Un comentariu

  1. Gheorghe Răspunde

    O fi fost ceva trafic foarte aglomerat pe acea autostrada de nu au incaput sa circule fara sa se pupe din spate?
    Cum sa fii atat de stupid si sa te bati de celelalt care circula pe acelasi sens cu tine?Sa nu pastrezi distanta regulamentara din spate,sa te urci ca un p….st pe celelalt.Mare-i ograda Domnului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.