Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

Verificări în tot județul Satu Mare, după arestările din vama Petea. Ce spune prefectul

Prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamas, anunță verificări verificări în tot județul, după seria arestărilor în dosarul privind vaccinările la chiuvetă din vama Petea.

În ceea ce privește acțiunea de destructurare a rețelei care prin intermediul punctului de vaccinare de la Petea se presupune că eliberau certificate de vaccinare ilegale, prefectul a transmis următorul mesaj:

”Este un eveniment neplăcut, condamnăm această activitate în condițiile în care începând cu 5 ianuarie 2021 împreună cu DSP am demarat și susținut cu toată energia și cu toate mijloacele materiale și umane campania de vaccinare, am ajuns în toate colțurile județului pentru a aduce vaccinul accesibil tuturor. Nu este normal, cinci tineri care nu au nicio legătură funcția publică să pună în lumină nefavorabilă activitatea noastră. Este bine că aceste fapte sunt cercetate în acest moment, sunt sigur că Justiția va face lumină în acest caz. Activitățile de verificare continuă în întregul județ. Un lucru este cert, Județul Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare, Direcția de Sănătate Publică Satu Mare nu au nicio legătură cu activitatea ilegală desfășurată la Petea”.

7 comentarii

  1. unu Răspunde

    dar cine mama dracului io angajat ,acum nu te supara domnule prefect am inteles ca si dvs ati avut o viata interesanta la finante, deci , intreb oamenii cui is acesti 5 tineri???? politie , frontiera sau au venit de pe camp??? sau lucrau la negru?? ca eu nu inteleg

  2. covid 19 Răspunde

    Institutiile enumerate nu au legatura cu nimic dar mai ales prefectura.

    • covid 21 Răspunde

      @covid 19. Da’ cum să aibă legătură cu așa ceva! De fapt cu ce au ei legătură? Poate cu realitatea? Sau poate nici cu aia? Fugi măi de aici!
      Acest fapt este doar o poză instant despre capacitatea și competența autorităților. Și ca de fiecare dată se va face anchetă, anchetă la anchetă iar concluzia va fi că mortul e vinovat. Ei estem perfecți cu toții! Este ceva inadmisibil. Probabil totul a plecat din occident de la careva vaccinat la chiuvetă și care s-a îmbolnăvit grav. Apoi acolo în vest nu merge cu abureli iar ai noștri acum sunt obligați să ia măsuri. Dar cum după Colectiv nici după ani buni nu este sentință nici în cazul ăsta nu mă aștept la ceva. Nu de alta dar până identifică pe toți fals-vaccinații va trece foarte mult timp. Asta dacă reușesc. Că cei acre sunt afectați sunt pasibili de dosar penal pentru dare de mită. Iar DNA nu glumește! Pe de altă parte mai e o problemă. Nu știu cum se mai pot vaccina cei fals-vaccinați dacă acum s-ar răzgândi de vreme ce sunt deja trecuți prin sistem.😱🤮

  3. Valahu Răspunde

    Astia nici usturoi no mncat nici gura nu le pute. Toti sant curati ca lacrima.

  4. Igazság Răspunde

    Acest domnul prefect super curat inmatricula autoturisme cu capacitate de 3000cm3, le inregistra cu 2000cm3, era un simplu aktatologató la finante, caz concret. Prin anii…2011-2012.
    Bineinteles totul ptr bani. Unde ajung prin politica, vai de capul nostru
    Nem szégyeled magad te korrupt majom ami vagy
    .

  5. Morga Răspunde

    Vedeți va mai edililor de bordurile voastre !! Cu tarr cu tot
    Lăsați alte treburi pe mâna altora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.