Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Parc fotovoltaic de 50 milioane euro în Satu Mare. Construcție pe zeci de hectare

Shikun & Binui Energy, prin SPV Camre Energy, va investi până la 50 de milioane de euro într-unul dintre primele mari proiecte fotovoltaice din România. Investitorul va construi un parc fotovoltaic de 67,5 MW la Satu Mare, care se întinde pe o suprafață de 85 ha.

Shikun & Binui Group este o corporație globală care operează prin filialele sale din Israel și din întreaga lume. Activ în peste 20 de țări, Shikun & Binui este implicat în diverse domenii de activitate, inclusiv infrastructură, dezvoltare imobiliară, apă și energie.

Monsson – dezvoltatorul din spatele celor mai mari proiecte de energie regenerabilă din România – a deschis, alături de partenerul său israelian, un nou front pentru energia verde, după ce majoritatea proiectelor au fost concentrate până acum în Dobrogea, majoritatea fiind în energie eoliană.

Isaac Isman, VP Business Development Shikun & Binui Energy a declarat că proiectul fotovoltaic de la Satu Mare va fi unul dintre cele mai mari proiecte fotovoltaice din România, iar acesta este doar începutul. „Am găsit un partener în Primăria Satu Mare care ne-a susținut încă de la început”, a spus Isaac Isman.

“Mă bucur că am reușit să atragem o investiție atât de mare, mai ales în acest domeniu al energiei verzi. Am oferit sprijinul deplin dezvoltatorilor și rămânem partenerii lor. Satu Mare a devenit un oraș atractiv pentru investitori în ultimii cinci ani. Am atras investiția venind în fața investitorilor cu oferte simple, clare, cel mai important lucru a fost transparența și implicarea autorității locale”, a spus primarul Kereskényi Gábor.

Parcul fotovoltaic a primit avizul de racordare de la Transelectrica, iar proiectul fotovoltaic este planificat să fie realizat în cursul anului 2022.

22 comentarii

  1. ecologist Răspunde

    Acum ar mai trebui să explice cineva p@limii sătmărene ce câștigăm noi ca și comunitate de aici. Că tocmai asta nu se află din articol. Că vine unul indiferent de unde și acoperă 85 ha cu plăci din astea deci implicit nu se va produce și nu se va construi nimic pe ele? De ce nu se spune care e șpilul de fapt cu energia verde? Dau cuvântul celui care a încercat să scrie un articol pe acest subiect.

    • Eco2 Răspunde

      As face o lege ca in umbra panourilor, sa se cultive ciuperci.

    • s Răspunde

      Pentru ecolojistii mai slabi cu intelijenta. Pe terenuri agricole nu se pot construi constructii / parcuri fotovoltaice. Sunt terenuri unde nu se pot construi cladiri dar nu pot fi exploatate nici agricol , exemplu fosta groapa de gunoi. Ce e mai bine pentru Satu Mare, sa dea in chirie terenul sau sa-l tina degeaba ?

      • ecologist Răspunde

        Măi intelijentule! Ideea e că nu-s banii noștri, nu-i afacerea primăriei și noi nu câștigăm nimic de aici. Atunci de ce ne mândrim că vine altu și face cu banii proprii ce dorește? Că oricum ălalalt spre Livada a dat cu surle și trâmbițe de mult faliment! Ce așa mare reviriment în biznis atunci că acum se merită? Mizeria de explozia de tarife la curent? La mine miroase de la o poștă că ceva nu e kusher. Dar mă rog, nu e treaba mea.

        • Dorin Răspunde

          Stimate ecologist,pt liniștea ta,enumăr doar câteva castiguri ale comunității…despre care tu ești habarnist…pt inceput,terenul pe care se montează va avea o mpozit cam de 10ori mai mare,apoi firma varsă impozitele la primărie,atît cel pe profit cît și impozitele din salariile le angajaților,la care se adaugă salariile șantieriști lor, și apoi salariile celor angajați permanent pt funcționarea și întreținerea parcului,apoi firmele din ziua na care încasează asigurările..și ar mai fi și altele dar cred că deocamdată am enumerat destule

          • ecologist

            @Dorin, eu cunosc foarte bine una din persoanele din poză și nu la primar mă refer. Și pe el îl știu. Știu de ce poate fi capabil. Nicăieri în Europa asta nu se promovează ca la noi în halul ăsta pavatul terenului arabil. Tot așa era cea mai cea investiție și cel de la Ciuperceni. Nu vrei să le explici la oameni atunci de ce s-a falimentat? Dacă sunt și alții care au aceeași părere ca a mea nu crezi că e ceva în ce afirm? Eu să știi că îmi doresc să nu am dreptate dar nu prea văd cum ar fi asta. Îmi susțin în continuare cele afirmate anterior. În altă ordine de idee ai auzit de noțiune de “energie murdară”? Ia întreabă tu pe unul de la Enel! Impozitul plătit oricum e aproape zero barat, câștigul pe producție de energie electrică ar fi ceva dar nu sunt sigur că se și vrea să funcționeze. Noi din toate astea vom câștiga un teren împrejmuit șu acoperit. Atât și nu mai mult. Șpilul în continuare este certificatul pe energie verde.

  2. ecologist Răspunde

    Nu la asta m-am referit dar nu contează. Oricum ciuperci nu poți cultiva decât în mediu controlat. Sunt foarte sensibili la temperatură, umiditate sau curent (nu la curentul din priză m-am referit). E o meserie.

  3. alecu Răspunde

    Deci din 2023 vom avea facturi mai mici la energie, da?!

    • Mereuaproape Răspunde

      Asa ar fi frumos sa avem pret mai mic la energie.Dar nu se va intampla doar k va intra Satu Mare in cartea recordurilor.Ce stire mai e si asta de parca in ziua de azi asta ne intereseaza ca vine un câcat si face el cel mai mare rahat, de ce nu face la el in tara?Pentru ca acolo pamantul e lucrat!

  4. Nha Răspunde

    Ce fain! Folosesc terenul arabil pt fotovoltaice , minunat! In plus se stie ca in Satmar “rasare soarele” , intelegeti ce spun?! 😂

  5. ecologist Răspunde

    Nici vorbă! Firmele astea vând curent. Dar ca să vândă trebuie să dovedească că produc. Se pare nu contează cât și în ce condiții. E doar biznis cu certificatul ăla cu energia verde. Sunt sigur că prețul energiei electrice va crește și de acum încolo ca până acum. Nu ți- a zis Cîțu că dacă ți-e frig ia încă un pulover pe tine? Specialiștii lui pește prăjit! Ei își bat joc de noi și cresc prețul din simplul fapt că pot. Nimeni nu se gândește că pornesc un lanț de reacții și se întoarce la ei înzecit.

  6. Vas Răspunde

    Noi chiar nu știm să mai facem nimic. Dar
    Să presupunem că primăria ar investi într-un astfel de proiect, credeți că am plăti mai puțin la factură?
    Ar fi ca la parcări, s-au lăudat că le fac din bugetul local,iar apoi ne mai și taxează. Tot pe banii noștrii.

  7. H&R Răspunde

    In centrul orasului va fi, sau unde?
    Da si asta faliment ca cel de la Ciuperceni?
    Spalare de bani, sau de certificate verzi.

  8. Marcel Răspunde

    Keres-kenyer

  9. Pop Ioan Răspunde

    Va fi amplasat la Doba pe un teren agricol excelent.Dar banii vorbesc si ciinii latra.

  10. Lili Răspunde

    Da pe unde or fi amplasate cele 85 de hectare de teren??
    Foarte corecta observatia cu privire la folosul pentru comunitate al acestui parc fotovoltaic?
    Vom avea ilumintaul stradal pe toate strazile si “gratis” sau care este beneficiul public, vor plati impozit pe acest teren, cate locuri de munca se vor crea? Altfel ne putem gandi doar la un beneficiu privat, adica doar in buzunarele unora care au fost alesi sa gospodareasca urbea si sa fie in slujba cetatenilor …..

  11. Jansen Răspunde

    Stie careva cand se va da in folosinta restul ce a ramas din centura? Poate luna asta?sau? Ms

  12. Marius Răspunde

    https://youtu.be/DNhsUEv6YS8 nu este o investitie este un scam al baietilor destepti din energie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.