Ultima actualizare: azi, 17:25

Locale

Trei indivizi au încercat să evite controlul de frontieră de la Petea, ca să nu ajungă în carantină

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Petea au depistat trei cetăţeni români care au încercat să intre ilegal în România, prin evitarea controlul de frontieră, cu intenţia de a nu fi dispusa măsura de carantinării de către autorităţile competente.

 Duminică, 19 decembrie, la intervale diferite de timp, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, au observat trei persoane care se deplasau pe jos, de pe sensul de intrare în ţară spre sensul de ieşire, ocolind clădirea PTF şi neprezentându-se la controlul de frontieră.

Persoanele au fost oprite de către polițiștii de frontieră şi, din primele verificări, s-a stabilit că sunt doi cetăţeni din Maramureş şi un sucevean, cu vârste cuprinse între 32 şi 58 de ani. Aceştia se întorceau din Marea Britanie, Germania, respectiv Belgia şi, pentru a nu intra în carantină, au încercat să intre în România fără a se prezenta la controlul de frontieră, unde era necesar să facă dovada vaccinării.

Acum sunt cercetaţi pentru intrare în ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat, iar în cazul lor a fost instituită măsura carantinării de către personalul Direcției de Sănătate Publică.

Sursa: Poliția de Frontieră

Un comentariu

  1. eu Răspunde

    Auzi tu “carantina”! E plin orasul cu cei veniti din strainatate, se plimba nestingeriti desi multi dintre ei ar trebui sa stea in carantina. Carantina este doar in acte. Vorbe si doar vorbe cum se intampala la noi in tara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.