În data de 06.01.2022, la solicitarea autorităților din comuna Sanislău, echipa de permanență din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Satu Mare s-a deplasat la fața locului. Motivul? Un cetățean a fost surprins abandonând deșeuri, pe un teren situat pe raza comunei.
Acesta a fost identificat și i s-a aplicat o sancțiune contravențională, conform HG 1061/2008, în cuantum de 15.000 lei, iar ca sancțiune complementară, s-a dispus indisponibilizarea mijlocului de transport în vederea confiscării acestuia.
Ulterior, a fost surprinsă o altă persoană fizică ce a sosit să descarce deșeuri municipale amestecate, în aceeași zonă, pentru care s-a aplicat amendă în cuantum de 30.000 lei și indisponibilizarea mijlocului de transport cu remorcă, în vederea confiscării acestuia.
Atragem din nou atenția celor care obișnuiesc să abandoneze deșeuri în locuri nepermise, că astfel de practici sunt interzise și sunt sancționate drastic, conform prevederilor legale, de către comisari și persoane împuternicite din cadrul Gărzii Naționale de Mediu , Gărzilor Forestiere, autorităților administrației publice locale, poliției locale, precum și de către ofițeri și agenți de poliție din cadrul Poliției Române, respectiv ofițeri și subofițeri din cadrul Jandarmeriei Române, cu amendă + confiscarea mijlocului de transport, spun reprezentanții Gărzii de Mediu Satu Mare.
F.B.
F. B.
a vrut sa lasa si masina acolo.
In sfarsit sanctiuni pe masura.
Dacă se aplică sancţiuni drastice fenomenul o să dispară.
Saptamana trecuta am trimis la Florisal un email ca as dori sa platesc pentru a mi se transporta molozii rezultati de la renovarea apartamentului . Am asteptat 2 zile si nu am fost sunata , m-am deplasat la Florisal sa intreb de ce nu am fost contactata . A inceput angajata sa ma faca proasta ca doresc sa platesc pentru asa ceva , spunand ca toata lumea arunca fara sa plateasca . Deci , rezulta ca acest individ a fost destept.