Conducerea Primăriei municipiului Satu Mare a reacționat după distrugerea fântânii arteziene din Piața 25 Octombrie. Reprezentanții municipalității au anunțat că cei care se fac vinovați vor plăti, subliniind faptul că accesul autovehiculelor în zonă este strict interzis.
,,Primăria municipiului Satu Mare va recupera prejudiciul creat de la cei care se fac vinovați de incidentul petrecut astăzi în Piața 25 Octombrie și va remedia problema pe cheltuiala acestora. Accesul autovehiculelor în această zonă este interzis, incidentul produs fiind rezultatul neglijenței crase a celor care au intrat cu autovehiculele în această zonă”, a anunțat conducerea Primăriei Satu Mare.
Reamintim că o autospecială a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență s-a prăbușit, în această dimineață, în fântâna arteziană din centrul municipiului Satu Mare. Autospeciala se afla în misiune, fiind solicitată la fața locului după ce fântâna a cedat sub greutatea unui autovehicul ce transporta tehnică a Instituției Prefectului.
Autospeciala a fost extrasă cu macaraua din fântâna arteziană.
CITEȘTE ȘI: