Tatiana, eleva de 15 ani rănită grav în accidentul din Ardud, a decedat. Tânăra a trecut în neființă în cursul zilei de ieri, au anunțat, astăzi, apropiații.
Tatiana s-a aflat în comă indusă la un spital din Cluj și avea nevoie de intervenţii chirurgicale pentru a se reface, fiind serios lovită şi la faţă. Cu toate că medicii au fost optimiști și au dat speranțe familiei, din păcate, în cursul zilei de ieri, 15 februarie, tânăra a pierdut lupta cu viața.
,,Cu multă durere în suflet, anunțăm decesul Tatianei, care în ciuda încurajărilor medicilor de la Cluj, care au dat speranțe familiei, în cursul zilei de ieri a trecut într-o viață mai bună, fără durere si suferință. Mulțumim tuturor celor care au ales sa fie alături de ea si de familia ei, fie moral sau financiar. Dumnezeu să o ierte si sa o ia în dreapta Sa, era un copil prea bun pentru o lume atât de rea. Odihnește-te în pace, suflet curat și drum lin spre îngeri, nu te vom uita niciodată”, au spus, astăzi, apropiații, care au demarat săptămâna trecută o campanie pentru sprijinirea tinerei.