Ultima actualizare: azi, 12:24

Locale

BILANŢ. Judecătorii din Satu Mare au avut de soluţionat mai multe dosare în 2021

Președintele Tribunalului Satu Mare, judecătorul Mureșan Cardonel Felix, a prezentat, astăzi, într-o conferinţă de presă, bilanţul instituţiei pe anul trecut, arătând că judecătorii au avut de soluţionat mai multe dosare decât în anul precedent.

Efectele pandemice au fost resimțite și în sistemul judiciar. Ca volum de activitate, în anul 2021, Tribunalul și Judecătoriile Satu Mare, Carei și Negrești Oaș, aflate în circumscripția Tribunalului municipiului Satu Mare, au avut de soluționat un număr de 34.991 de dosare, din care 9.074 aflate în stoc la finalul anului 2020, iar 25.917 dosare nou înregistrate în cursul anului.

Au fost soluţionate 25.678 de dosare, rămânând nesoluţionate la finalul anului 2021 un număr de 9313 dosare în care se includ şi cele 680 dosare suspendate. Comparativ cu anii precedenți, se constată o scădere a stocului iniţial de dosare cu care a început anul 2021, respectiv 9074, faţă de începutul anului 2020, când stocul a fost de 9369 de dosare.

În anul 2021, numărul cauzelor au crescut faţă de anul 2020

Pe instanţe, situaţia volumului total al activităţii se prezintă astfel:
– la Tribunalul Satu Mare în anul 2021 numărul de cauze a crescut faţă de anul 2020 cu 749 dosare reprezentând o creştere de 10,36%;
– la Judecătoria Satu Mare în anul 2021 numărul de cauze a crescut faţă de anul 2020 cu 541 dosare;
– la Judecătoria Carei în anul 2021 numărul de cauze a scăzut faţă de anul 2020 cu 222 dosare;
– la Judecătoria Negreşti Oaş în anul 2021 numărul de cauze a crescut faţă de anul 2020 cu 68 de dosare.

În anul 2021 numărul cauzelor nou înregistrate pe rolul Tribunalului Satu Mare şi al instanţelor din circumscripţia sa a fost de 25.917 cu o complexitate cumulată de 135.386, faţă de anul 2020 în care au fost înregistrate un număr de 24.486 dosare cu o complexitate cumulată de 121.289.

Din analiza datelor de mai sus, rezultă o creştere a volumului de activitate faţă de anul anterior, corelată cu o creştere proporţională a complexităţii cauzelor.

Se constată o creştere  a volumului total de activitate la nivelul Tribunalului Satu Mare

Tribunalul Satu Mare a avut de soluţionat în anul 2021 cu 749 dosare mai multe faţă de anul 2020, în care a avut de soluționat un număr total de 7.224 de dosare din care, stoc la începutul anului, 2.746 de dosare şi 4.478 de dosare nou înregistrate.

Aşadar, se constată o creştere  a volumului total de activitate cu 749 de dosare, o creştere  a cauzelor înregistrate în anul 2021 faţă de 2020 cu 746 de dosare şi o scădere a stocului iniţial, la începutul celor doi ani de referinţă, cu  4 dosare.

Volumul de activitate al Secției Civile I este în scădere față de dosarele anului 2020 şi reprezintă 42,59% din volumul total de activitate al Tribunalului în anul 2021. Pe de altă parte, volumul de activitate al Secției Civile II este în creştere față de anul 2020 şi reprezintă 45,09% din volumul total de activitate al Tribunalului în anul 2021.

Secţia Penală a avut în lucru un număr de 982 dosare de soluționat, în creştere față de cele 974 dosare din anul 2020 şi reprezintă 12,31% din volumul total de activitate al Tribunalului în anul 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.