Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Începe recensământul la Satu Mare. Cum puteţi primi o zi liberă plătită

Începe recensământul la Satu Mare. Prefectul Altfatter Tamas, în calitate de președinte al Comisiei județene pentru recensământul populației și al locuințelor a convocat astăzi, 08.02.2022, alături de Cătălin Ghiran, directorul executiv al Direcției Județene de Statistică o ședință de lucru cu primarii și secretarii generali ai unităților administrativ-teritoriale din județ pentru clarificarea procedurilor de lucru și a etapelor de desfășurare a noii ediții a recensământului populației și locuințelor care a demarat la începutul acestei luni.

Recensământul este o cercetare statistică de mare anvergură, care are ca obiectiv prioritar producerea de statistici oficiale naţionale şi europene, sub forma unor indicatori statistici privind numărul şi distribuţia teritorială a populaţiei rezidente, a structurii demografice şi socioeconomice, date referitoare la gospodăriile populaţiei precum şi la fondul locative dar și condiţiile de locuit ale populaţiei şi clădirile în care se situează locuinţele.

Principalele etape ale recensământului care implică interacțiunea cu populația sunt cea de autorecenzare și recenzare asistată, care se desfășoară în perioada 14 martie – 15 mai 2022 și cea de colectare a datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă, în perioada 16 mai – 17 iulie 2022.
Personalul implicat în derularea recensământului va fi recrutat în perioada următoare de către primării, categoriile de recenzori necesare sunt recenzor pentru autorecenzare asistată, recenzor, recenzor-șef și coordonator la nivel de UAT.
Modelul de cerere care se va adresa către primăria pe raza căreia persoanele interesate doresc să activeze ca recenzori poate fi descărcat de pe site-ul Instituției Prefectului, la adresa https://sm.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/32/2022/02/MODEL-cerere-inscriere-ca-si-recenzor.docx dar și de pe site-ul primăriilor. Condițiile obligatorii pentru înscriere sunt lipsa înregistrărilor în cazierul judiciar al persoanei și abilități IT necesare pentru recenzare, deoarece această ediție a recensământului de desfășoară în totalitate electronic. Persoanele propuse pe funcțiile de recenzori din partea primăriilor din județ vor fi testate dacă au abilitățile tehnice necesare și instruite de către personalul Direcției Județene de Statistică.

Prefectul județului insistă pe o implicare a întregului corp al funcționarilor publici, pe o popularizare eficientă a activității și pe atingerea țintei propuse de 40% din totalul populației persoane care se autorecenzează.

Institutul Național de Statistică precizează că recensământul populației și locuințelor se va desfășura potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 19/2020 privind organizarea și desfășurarea ”Recensământului populației și locuințelor din România în anul 2021”, care prevede ca persoanele salariate care se autorecenzează prin intermediul internetului au dreptul la o zi liberă, plătită, în scopul încurajării utilizării cu predilecție a acestei metode.

3 comentarii

  1. H&R Răspunde

    De la stat ca bugetar poate, sau mai bine zis sigur, dar de la privat cam greu. Zi libera platita pe care le vei munci intro zi frumoasa de sambata, sau duminica. Deci tot nu e gratis.

  2. Vulpea bi-polara Răspunde

    Da nasu primarelui din Viile SM nu ii incape sub masca? Lo amendat onor prefectura? Sau deja si prin SM e mai presus de lege, ca pe steazile comunei lui?

    • Kereskenyi Labor Răspunde

      Face echipa cu doamna de langa, isi miros reciproc gazele. Unii sunt mai ciudati, n-ai ce sa le faci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.